Expozitia "E LA NAVE VA" a avut vernisajul sâmbătă, 14 decembrie, ora 18,00 la Sala ”Ovidiu Maitec” a MUZEULUI DE ARTĂ ARAD. Deci, în pofida tuturor vicisitudinilor materiale, ideatice și ideologice, sau a agresiunii prostului gust, camuflat în diplome calpe și premii insignifiante, corabia artei plastice arădene merge înainte cu următorul echipaj: ONISIM COLTA, RUDOLF KOCSIS, COSMIN MOLDOVAN, LAURIAN POPA, ADRIAN SANDU, DIANA SERGHIUTA, IOSIF STROIA și ANAMARIA SERBAN.

O corabie la bordul căreia membrii echipajului se comportă aidoma unor fractali, unde fiecare are înscris în structură un cod comun al artei arhetipale și unde numai întâmplarea face ca pe moment unul sau altul dintre ei să se exprime prin pictură, sculptură, desen sau colaj. O corabie pe care curatorul SIMONA VILĂU a comparat-o cu celebra navă din filmul lui Federico Fellini, dar pe care eu aș compara-o și cu nava lui Andre Gide, din ”Falsificatorii de bani”, unde cei aflați la bord erau nevoiți să taie mâinile naufragiaților, adică impostorilor și semidocților cu funcții ce, fascinați de mirajul unei glorii artistice, încearcă să escaladeze pereții corăbiei, fără a avea nimic în comun cu talentul creator.
Liantul coordonator al expoziției a fost Adrian SANDU, el însuși un subtil pictor al noii generații, iar curator criticul de artă Simona Vilău, care își motivează în rândurile ce urmează opțiunea:

”Opt artiști care trăiesc și lucrează la Arad apar public împreună în sălile de expoziții temporare din cadrul Complexului Muzeal al orașului. Astfel, Anamaria Șerban, Diana Serghiuță-Popa, Onisim Colta, Rudolf Kocsis, Laurian Popa, Cosmin Moldovan, Iosif Stroia și Adrian Sandu se reunesc într-o expunere densă, cu lucrări noi și vechi, ce fac un racord în timp și în istoria lor personală, dar în același timp marchează un moment nou în istoria grupului, denumit, fellinian, „E La Nave Va”. Filmul lui Federico Fellini tratează continuitatea, care are loc cu orice preț, chiar dacă întîmplările ce se succed sunt nefericite. În cazul expoziției, parafraza țintește încăpățânarea și hotărârea artiștilor-nucleu ai grupului de a continua, comunica, expune și crea noi cadre și formate, chiar dialoguri cu organizatori de expoziții din alte orașe, cum e cazul colaborării curente, în pofida opreliștilor cotidiene, a tăierilor bugetare sau a zonelor gri, care pot apărea în orice experiență proiectată pe termen mediu și lung.
Grupurile informale create de artiști ocupă un loc special în istoria artei, atât ca discurs comun, fie că e programatic-manifest sau are consecințe politice și sociale, fiind de neocolit și de neoprit, cât și ca vizibilitate și anvergură, devenind un fel de triburi, poetic numite astfel de criticul italian Achille Bonito Oliva. Triburile în artă nu sunt conduse neapărat de o căpetenie, pentru că artiștilor nu le convine să fie subordonați, ci mai degrabă sunt formate în jurul unui nucleu permanent, unde gravitează în du-te vino aceiași (sau mereu alți) colaboratori. Grupurile informale sunt cele mai rezistente, deși activează pe durate limitate. Nu au un program fix de funcționare, sunt flexibile ca atitudine față de membrii implicați și sunt create în mod natural, grație unor afinități, și mai puțin ca strategie de lucru.
În Arad, un oraș cu tradiție universitară, situat geografic între centre de putere cultural-administrativă (Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Budapesta, Sezeged, Novi Sad etc. ), atât pe teritoriul României, cât și în țările vecine, există o comunitate artistică solidă, atașată de loc, dar nefixată ideologic, formată din personalități cunoscute, artiști activi atât pe plan local, cât și național. În cazul celor expuși acum, firul roșu de legătură este reprezentat de faptul că trăiesc și lucrează încă sau vor lucra întotdeauna în acest oraș, sunt prieteni care se vizitează și comunică continuu și, prin exercițiile constante de apropiere, formează un strat dur de inițiative culturale atent construite, rafinate și binevenite în orice context contemporan, care nu lasă spiritul delăsării provinciale sau cutumele obișnuințelor tradiționaliste să îi oprească din ceea ce au de făcut ca artiști.
 De vârste diferite, cu preocupări și stiluri variate, cei opt artiști expun pictură, desen și sculptură într-un ritm alert, de câteva ori pe an, în diverse spații și formate (tehnico-numerice), cu scopul de a-și marca propriul loc în arta contemporană, prin intensitatea și constanța cu care apar pe simeze”.

Sursa: ARQ