Familia Regală a împărțit cadouri pentru 200 de familii nevoiașe din Săvârșin
23.12.2019 ⋅ 0 comentarii
Membri ai Familiei Regale, prezenţi de sărbătorile de iarnă la Castelul Săvârşin, au împărţit, luni, cadouri de Crăciun, constând în alimente şi produse de îngrijire, pentru 200 de familii cu nevoi materiale din zonă, conform unui obicei care a fost reluat de Regele Mihai I în 2001, când a reintrat în posesia castelului.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi principesa Sofia au mers la o parte dintre familiile pentru care au pregătit pachete de sărbători, restul fiind distribuite cu ajutorul angajaţilor Domeniului Regal Săvârşin.
În total, Familia Regală a oferit 400 de pachete unui număr de 200 de familii cu nevoie materiale, atât bătrâni fără sprijin cât şi tineri cu mai mulţi copii. Pachetele au cuprins alimente de bază pentru sărbători şi produse de igienă, obţinute de la sponsori.
"Din 2001 aducem cadouri. În fiecare an mă mir că încă sunt oameni care trăiesc atât de dificil, dar ajutăm cum putem. Probabil ar trebui schimbate nişte lucruri. De exemplu, o persoană în vârstă la care am fost are un teren de 2.000 metri pătraţi şi pentru asta nu are dreptul la ajutor social. Mi se pare nedrept. Cred că cel mai dificil pentru aceşti oameni este că sunt singuri, o problemă foarte mare mai ales pentru persoanele de vârstă înaintată", a declarat Majestatea Sa Margareta.
Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, care a însoţit-o pe Majestatea Sa Margareta, a spus că în fiecare an Casa Regală se implică pentru a ajuta localnici cu probleme.
"Bucuria noastră va fi deplină când nu vom mai avea familii cu probleme, care îşi duc foarte greu existenţa, dar e posibil ca acest lucru să se întâmple destul de târziu. Familia Regală a adus puţină fericire în casele acestor oameni pe care i-am vizitat", a spus edilul.
Localnicii care au primit daruri îşi aduc aminte că Regele Mihai I a reluat acest obicei în urmă cu aproape două decenii, după ce a reintrat în posesia castelului, iar în unii ani mergea personal să împartă cadourile.
"Când trăia, la noi venea şi Regele în vi...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății