Național

Veste bună pentru șoferi. Benzina și motorina s-au ieftinit cu 32 de bani pe litru

01.01.2020 ⋅ 0 comentarii

Companiile petroliere au ieftinit benzina şi motorina cu 32 de bani pe litru, începând de miercuri, 1 ianuarie, ca urmare a eliminării supraaccizei aplicate carburanţilor.

Astfel, potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, benzina standard în staţia Petrom Drumul Taberei costă 5,24 lei pe litru, în staţia Lukoil Lujerului - 5,24 lei pe litru, MOL Lujerului - 5,27 lei pe litru, iar la Rompetrol Ghencea - 5,3 lei pe litru.

Totodată, motorina costă 5,5 lei pe litru la Petrom Drumul Taberei, 5,5 lei pe litru la Lukoil Lujerului, 5,4 lei pe litru la MOL Lujerului şi 5,51 lei pe litru la Rompetrol Ghencea.

Preţurile diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.

Însă acciza micşorată în Parlament era mai mică decât pragul minim impus de Comisia Europeană, astfel că Ministerul de Finanţe a publicat, pe 31 decembrie, valori mai mari pentru accizele aplicate în anul 2020. În plus, acciza a fost indexată cu inflaţia.

Consiliul Concurenţei a anunţat că va monitoriza piaţa carburanţilor, astfel încât eliminarea supraaccizei să ducă la o scădere corespunzătoare a preţurilor în benzinării, după cum declara, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

"Vom monitoriza piaţa pentru a vedea comportamentul actorilor economici începând cu momentul în care se reduce acciza. Din istoricul pe care îl avem analizând acest sector a reieşit că modificările s-au transmis până acum în preţ. Adică atunci când acciza a fost majorată, la fel s-a întâmplat cu preţul la pompă, iar, când acciza a fost redusă, produsele petroliere s-au ieftinit corespunzător. Deci istoria nu ne face să fim alarmişti", preciza Chiriţoiu, la începutul lunii decembrie.

Potrivit acestuia, companiile petroliere riscă amenzi usturătoare dacă nu ieftinesc carburanţii la pompă, odată cu reducerea accizei.

Vara trecută, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei analize pe piaţa carburanţilor, din care a reieşit că există o concurenţă redusă în acest sector, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor în benzinării.

Liderul pieţei, OMV Petrom, care deţine jumătate din cota de piaţă, este cel care dictează de fapt preţul, iar restul companiilor aşteaptă mişcările strategice ale Petrom pentru a decide modu... vezi mai mult



















Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro