Și câtă cerneală nu a curs pe tema acelor zile de sfârșit de decembrie 1947 și început de 1948... zilele în care Regele Mihai se pregătea de exil, însă unde altundeva ai putea afla din taina/încărcătura/negura acelor zile dacă nu chiar din amintirile Regelui notate în ”Convorbiri cu Mihai I al României” de Mircea Ciobanu?

”Lumea aflase ce se petrecuse. Groza și cu celălalt se duseseră în Parlament și citiseră actul așa-zisei abdicări (...). Recunosc că doar pentru câteva clipe, nu mai multe, prin gând mi-a trecut că poporul va înțelege că s-a petrecut o mare ilegalitate, că semnătura nu reprezintă nici voința lui nici voința mea”

Cât despre o replică din partea poporului, Regele Mihai mărturisea că a așteptat ”dar nu multe clipe. Încă de atunci înțelesesem că altă reacție decât stupoare nu poate să provoace textul abdicării, așa cum fusese el redactat de Groza și ai lui. (...) Celelalte zile, și pentru mine, au trecut într-un fel ciudat de confuzie (...). Ajungi la un punct al suferinței când nu mai simți nimic dacă cineva mai vine și el cu un cuțit să lovească în locul dureros”

În seara de 3 ianuarie 1947, Regele Mihai și Regina-Mamă, escortați de ofițeri ai Siguranței, ajung pe peronul Gării Sinaia, păziţi de două rânduri de ofițeri care stau cu spatele, ca să nu-i poată privi. Cei doi monarhi urcă în tren, cu destinația Lausanne.

”Un detaliu peste care nu vreau să trec: cu toate că personajele din comisie n-au permis să luăm cu noi decât, așa cum spuneam, lucrurile de imediată folosință, ne-au lăsat să ieșim cu patru automobile. Nici până astăzi n-am reușit să aflu de ce. Ca să se creadă că mașinile acelea erau pline de averi...”

În toate momentele de adâncă suferință, Dumnezeu picură nădejdea: ”Peronul era gol, cu excepţia a două rânduri de ofițeri care străjuiau calea până la vagonul regal. Dar ei nu se aflau acolo pentru a ne da onorul. Stăteau cu spatele la noi, astfel că nu ne puteau vedea. Totuși, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine.

I-am văzut chipul timp de câteva secunde. Plângea ca un copil … Acel soldat cu chip înlăcrimat a fost pentru mine semnul că populația rămânea credincioasă Coroanei”.

Atmosfera de plumb. Așa a descris Regele Mihai atmosfera din trenul care Îl ducea în exil. ”Fuseserăm sfătuiți să nu prea stăm în picioare că s-ar putea să tragă asupra trenului (...). Două nopți întregi și o zi întreagă. În zona ocupată de ruși timpul a trecut foarte greu. Aproape întreaga suită împărtășea neliniltea că n-o să ajungem în vestul Europei. Starea noastră de nesiguranță se adâncea cu fiecare oră de mers.  Așteptam să se întâmple ceva neobișnuit cu noi. Nu plecaserăm din țară în condiții firești ca să ne așteptăm la ceva bun”.

Orice despărțire este apăsătoare. ”Pe la patru dimineața am ajuns la Săvârșin, unde Ioan Bibi Popescu, adminiatratorul de la Săvârșin, a coborât din tren. Venise la Sinaia să ia de la mine procura pentru administrarea lucrurilor ce mai rămâneau de administrat după plecarea mea. Am plecat mai departe. N-am putut să dorm, orice despărțire e apăsătoare”. 

Austria,... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății