Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Daniil Stoenescu, Episcop-locțiitor de Vârșeț, în anul 2006 vedea lumina tiparului lucrarea ”Cuvinte vii”, care cuprinde 137 de predici, meditații evanghelice și cuvinte duhovnicești, toate ”născute în liniștea chiliei Părintelui Arsenie de la stăreția veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus, cu vedere spre Munții Făgărașului și în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului și au fost scrise cu timp și fără timp între 25 noiembrie 1946 și 27 martie 1950”, după cum se arată în cuvântul introductiv al Preasfinției Sale. 

În Ajunul Bobotezei aflându-ne, redăm spre zidire sufletească oricui ar dori să se părtășească de el, cuvântul Părintelui Arsenie Boca, însemnat ca fiind rostit în ianuarie 1950, la Mănăstirea Prislop: 

”Viața publică a lui Iisus e cuprinsă între cele două botezuri: Botezul în Iordan, de la Ioan, și Botezul sfintelor Sale pătimiri, de la iudei. 

Alarma pe care o dase Ioan, din pustia Iordanului, străbătuse toată Palestina; și oamenii simpli o aduseră și în atelierul de tâmplărie al lui Iosif din Nazaret. 

Iisus recunoscu chemarea. Timpul Lui venise. 

Deși era văr bun cu Ioan, nu s-au cunoscut, nu se văzuseră.

Lui Ioan i se descoperise doar atât: că și Mesia va cere botezul său. Deci în zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan, amestecându-se în multțimea care se boteza. 

Iisus n-avea vreo vinovăție de spus, dar S-a făcut una cu păcătoșii, mergând pe calea pe care ne-o va da de urmat. 

Ioan, care auzise tot pomelnicul fără-de-legilor, s-a mirat că înaintea lui vine un Om fără prihană, a cărui sfințenie o simțea sufletul și privirea sa aspră. 

Deci Ioan Îl opera pe Iisus, simțindu-se el păcătos și cerându-I botezul. Trebuia însă împlinită Dreptatea – adică Legea -. Căci toată predica lui Ioan, botezul cu care boteza mulțimea, nu avea alt rost decât, după înseși cuvintele lui Ioan: ”… ca (Iisus) să fie arătat lui Israel”. (Ioan 1,31). Ioan s-a supus rînduielii dreptății. 

Mâna de țărână a zidirii a botezat creștetul Ziditorului făptuirii. 

Iisus, neavând nimic de mărturisit, se ruga. 

În fața Sa se deschidea o eră nouă: era creștină. 

Cerurile se deschid. Lumina dumnezeiască se revarsă peste făptură și Fiu; iar deasupra capului lui Iisus, Duhul Sfânt, luând chip de porumbel și învăluindu-I fruntea, simbolizează Domnului Păcii o cunună. 

Iar glasul Părintelui Îl mărturisește: ”Fiul Său prea iubit”, în care a pus toată iubirea Sa pentru oameni. 

Aceasta e Teofania creștină (Arătarea lui Dumnezeu în Treime).

Ioan a văzut acestea și a mărturisit că ”Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1,29-34). 

Cu această mărturisire, sub autoritatea de prooroc, misiunea lui Ioan se încheie: ”De acum El trebuie să crească, iar eu să scad!” (Ioan 3,30). 

Dacă la botezul lui Ioan, Iisus n-a avut de mărturisit niciun păcat, misiunea Lui avea să-L încerce – pe nedrept – de toate fărădelegile lumii. El, sfințenia întruchipată, avea să facă – pentru noi – ”păcat”, pe care avea să-L țintuiască pe cruce, spălând omul în al doilea botez al Sfântului Său Sânge. Căci deși era Domn al Păcii, venirea Lui era străfulgerare de sabie a unei alte Împărății decât cea așteptată de Israel. 

Deși El era temelia întregului ritual ebraic, deși spre El conduceau toate umbrele, simbolurile și jertfele Templului, Iisus va fi ”găsit” și ”strigat” vrăjmașul și distrugătorul lor, de către victimele ”umbrelor”. Deși El dase Legea lui Moise în Si... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății