Accident cu mașină lovită de tren și un mort în Aradul Nou
06.01.2020 ⋅ 0 comentarii
Vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 12,00, un bărbat a condus un autoturism Audi pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice) la ieșirea din Aradul Nou și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la km 2+400m (intersecția căii ferate Arad-Sânnicolau Mare) a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, iar o persoană de sex feminin din autoturism a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pentru extragerea persoanei decedate din autoturism a fost necesară intervenția Detașamentului de Descarcerare al ISU Arad.
Din dispoziția prefectului in calitate de presedinte al CJSU, inspectorul șef a ordonat: Cele două microbuze ale ISU ARAD vor transporta cei 22 de călători astfel. Cei care merg la Timișoara vor fi transportați in gara Arad iar cei care mergeau la Sânpetru German vor fi transportați in localitatea de domiciliu.
Microbuzul 16 plus 1 de la Detașamentul Arad cu 16 călători se deplasează în localitatea Zădăreni și Bodrogul Nou cu călătorii iar microbuzul 8 plus 1 de la Detașamentul Arad se deplasează în Arad cu șase călători.
De la locul producerii evenimentului prefectul Gheorghe Stoian s-a deplasat la Spitalul Judeţean Arad pentru a se interesa de starea persoanei care a supravieţuit accidentului. Conform primelor evaluări medicale, persoana de sex feminin prezintă traumatisme fără gravitate deosebită, fiind pentru pentru moment în stare stabilă, în afara oricărui pericol, după cum ne-a transmis Lucian Cosma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.
Bărbatul decedat în urma evenimetului avea 34 de ani și era din Zăbrani, pasagera rănită ușor 17 ani și este din Felnac, iar mecanicul de tren are 27 de ani și este din Dieci.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetarea fiind efectuată de polițiștii din cadrul Serviciului poliției transporturi, după cum ne informează Biroul de presă al IPJ Arad.
Și totuși, ca jurnaliști, suntem obligați să ne punem întrebarea (retorică): ce căuta autoturismul Audi să traverseze o cale ferată iarna pe un drum lăturalnic de țară?
Vasile de Zărand
Sursa: ARQ