”În aproximativ nouă luni se împlinesc 5 ani de la Colectiv. Preț de câteva zile, în octombrie, presa va face reportaje înduioșătoare iar autoritățile vor ține discursuri încărcate cu regrete și cu promisiuni. Între timp, așa sunt externați arșii din România, ca în imaginile de mai jos. Răni mari, deschise, pe alocuri infectate, extrem de dureroase și imposibil de tratat acasă...”. Așa începe mesajul pe care, astăzi, Alexandra Furnea, supraviețuitoare ”Colectiv”, l-a postat pe Facebook. 

Un mesaj prin care își dorește să o ajute pe tânăra de 21 de ani din Satu Mare, arsă în urma unei explozii, dar și să tragă un un semnal de alarmă: ”Berni sunt eu. Berni puteți fi și voi. Colectiv se repetă în fiecare zi. Și știți ceva? Știți ce este cel mai trist? Că suntem singuri, oameni-buni. Ne avem doar unii pe alții”.

Picioarele îi aparțin lui Berni (21 de ani), care a fost rănită într-o explozie petrecută într-un apartament din Satu-Mare. 

Mesajul tulburător al Alexandrei Furnea

Disperată și confuză, sora ei mi-a scris să îmi ceară ajutorul pentru că, atunci când Berni era internată la Spitalul de Arși din București, mi-a citit rândurile despre experiența mea de acolo. A plâns și s-a cutremurat, înțelegând în sfârșit lacrimile și rugămințile surorii ei, care o implora să o salveze de băile pe viu, ruperea pansamentelor de pe răni și reproșurile cum că este zgomotoasă și „urlă cam tare”.

Uneori, țipetele și plânsul sunt singurele arme care îți mai rămân în lupta cu dezumanizarea din spitalele românești. Preferi să-ți pierzi mințile în locul umanității. De aceea striga Berni când îi erau smulse tifoanele primitive, lipite de plăgile infectate, supurânde. Striga pentru a rămâne om în fața durerii imposibil de descris.

Andreei i s-a spus că va trebui să o spele și să o panseze pe Berni singură. Apoi medicii i-au scris în acte că îi recomandă „kinetoterapie într-un centru specializat”. Ce au omis să menționeze este că nu există așa ceva în România pentru că, de mai bine de 5 ani, autoritățile dorm și se poartă asemenea unor domnișoare timide, care se lasă greu, atunci când sunt invitate la discuții pe tema lucrurilor de care au nevoie pacienții ca Berni. În schimb, de fiecare dată când se face 30 octombrie, aceștia sunt oamenii care vorbesc cel mai tare despre eforturile făcute de sistemul medical pentru a nu mai repeta greșelile „regretabile” de la Colectiv. În spatele laudelor, al afirmațiilor de tipul „noi nu suntem ca ei”, arșii mor în continuare sau sunt chinuiți cu metode de „tratament” barbare, inadecvate secolului în care trăim.

Lui Berni i s-a mai recomandat să se ungă cu „cremă de gălbenele și cu gel siliconic”, panacee universale care ajută doar în cazul în care te-ai opărit un pic și nu vrei să arăți ciudățel la plajă, cu pata aceea de 3 centimetri pe piele. Berni, în schimb, are peste 40% din suprafața corpului arsă profund (în poze se văd doar picioarele de dragul discreției), grefe de piele care vor deveni hipertrofice fără tratament și infecții de care va scăpa cu greu. La 5 ani de la Colectiv, răniților li se recomandă după externarea cu plăgi deschise...tot crema de gălbenele și dușurile făcute de cei dragi, deveniți peste noapte specialiști în igiena arsurii.

Nu voi uita niciodată mâinile tremurânde ale mamei mele și ochii ei speriați și înlăcrimați, după ce am țipat prima dată de durere, când mă spăla singură, în cada din garsoniera mea închiriată din București. Fusesem externată cu plăgi deschise, infectate și în timp ce încerca să îmi facă igiena, devenită la rândul ei, la sfatul medicilor curanți, infirmieră cu normă-întreagă, mi-a rupt din greșeală o fâșie de pansament care se lipise de plaga de pe spate. Am urlat brusc, necontrolat și am început să plâng. Mama a scăpat dușul și a început, la rândul ei, să plângă. Neputincioasă, îmbătrânită și învinsă. Nu știu dacă m-a durut mai tare consecința gestului ei involuntar, izvorât din dorința de a mă face bine, sau privirea ei chinuită, de om deznădăjduit; dușul acela scăpat, ca un semn absolut al renunțării.

Este inadmisibil ca la aproape 5 ani de la Colectiv să fim tot aici. Aceleași căzi de la SCUPRA, mizere și dezinfectate sumar, în care răniții se scaldă pe bandă rulantă fără protocol de anestezie, pentru că durează și e scump să sedeze bolnavul, aceleași practici de a externa oamenii prea devreme, infectați, pentru a nu-și asuma tratamentul din faza post-critică, aceeași lipsă criminală de resurse în ceea ce privește recuperarea marelui ars, aceeași responsabilizare inumană și nerușinată a familiei rănitului, fapt ce duce deseori la pierderea locului de muncă, depresie și sărăcie, aceleași ascunzișuri și întârzieri, strâmbături și aroganțe când vine vorba despre necesitatea transferului în străinătate, aceeași birocrație înnebunitoare și aceleași refuzuri aberante de a oferi sprijin financiar arșilor pentru faza post-critică, aceleași minciuni cum că avem tot ce ne trebuie și că statul își face treaba, gândind legi și reforme pentru a evita noi tragedii ca aceea produsă în Colectiv. Aceeași blestemată cremă de gălbenele pentru o persoană cu 40% din corp afectată de plăgi ne... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății