”Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Treimii pururea se roagă pentru noi” (Tropar)

Deși zilele de 1 ianuarie (Sfântul Vasile cel Mare), 25 ianuarie (Sfântul Grigorie Teologul) și 13 noiembrie (Sfântul Ioan Gură de Aur), ni-i descoperă pe fiecare dintre cei Trei Sfinți Mari Ierarhi ca desăvârșite modele de dragoste și ascultare față de Biserică, totuși, astăzi, 30 ianuarie, ni-i dezvăluie, într-o singură sărbătoare, ca pe ”o treime de arhierei mult lăudată” care ”Treimii pururea se roagă pentru noi”, dar și ca  apărătorii dreptei credințe în Hristos, stâlpi neclintiți ai Bisericii, îngeri pământești și oameni cerești și mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos. 

O treime de arhierei în spatele cărora a stat o treime de mame (Emilia - Sfântul Vasile,  Nona - Sfântul Grigorie şi Antuza - Sfântul Ioan), care n-au precupețit niciun efort în educația fiilor lor, îndemnându-i să nu se lase ”furaţi” de ademenirile filosofice ale şcolilor păgâne, ci să se întoarcă în sânul Bisericii. ”Ce femei extraordinare au aceşti creştini!”, avea să mărturisească plin de admirație și amărăciune în același timp chiar retorul Libaniu din Antiohia, care ar fi vrut să îl lase pe Sfântul Ioan urmaș la catedră ”dacă nu l-ar fi furat creştinii”. 

”Furați” de creștini au fost toți cei Trei Mari Ierarhi, pentru că deși au învăţat la cei mai renumiţi dascăli şi filosofi ai vremii, care ar fi fost fericiţi să-i lase urmaşi la catedre, ei n-au părăsit nicio clipă Biserica, ci au pus în slujba ei toată învățătura, încreştinând mare parte din cele dobândite.

Legați de o frumoasă prietenie, și-au ”descoperit unul altuia dorinţele, a căror ţintă era iubirea de înţelepciune, viaţa cea lepădată de lume”, fiind ”unul pentru altul şi prieteni, şi comeseni, şi rudenii… aveam aceeaşi îndeletnicire – virtutea – şi o singură năzuinţă până la vremea plecării de aici: să vieţuim pentru nădejdile viitoare, aşa ca unul prin altul şi unul pe altul să ne ridicăm către Dumnezeu”, după cum avea să mărturisească Sfântul Grigorie Teologul. 

Că a fost întocmai așa, avea să se descopere, într-o vedenie, în urmă cu aproape  o mie de ani, Episcopului Ioan al Evhaitelor, pentru a pune capăt unei vrajbe care îi împărțise în cete pe creștini, în funcție de dragostea pe care o purtau unuia sau altuia dintre cei Trei ierarhi. 

Așadar, s-au arătat ei în vedenie, mai întâi câte unul, apoi toţi trei laolaltă, zicând:  După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu avem. Fiecare dintre noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Precum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte celor ce se învrăjbesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Uneşte-ne, dar, făcându-ne praznic într-o singură zi!”. Şi ascultând porunca, Ioan al Evhaitelor a rânduit pomenirea lor laolaltă, la 30 ianuarie. 

”Dragostea, sarea tuturor bunătăților”

Sfinții Trei Iera... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății