Stire Cultura

Ultima săptămână a ”Lunii pline de teatru” din 2020. Programul complet

04.02.2020 ⋅ 0 comentarii

După un adevărat maraton dedicat iubitorilor de spectacole, ediția 2020 a ”Lunii pline de teatru” intră în line dreaptă. Ultima săptămână a proiectului este însă una deloc de neglijat. Și asta pentru că patru sunt spectacolele cu care actorii arădeni își tentează publicul în acest interval. 

Astfel, marți, 4 februarie, de la ora 19.00, în sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici” Arad se joacă Familia Tót”- de Örkény István, în regia Sânzianei Stoican și scenografia lui Valentin Vârlan. 

Acţiunea se desfăşoară în vara anului 1942, în localitatea Mátraszentanna. Familia Tót, o familie obișnuită, are un fiu pe frontul rusesc. De dragul lui, pentru a-i asigura protecția superiorului direct, mama, tatăl și sora sa îl găzduiesc vreme de două săptămâni pe Maior. Acesta sosește la ei, cu o stare psihică precară, cu nervii zduncinați. Demersul familiei Tót  este unul esențial, căci de el depinde soarta fiului lor. Maiorul suspicios şi indignat la cel mai mic semn al oboselii, găseşte sensul şi frumuseţea vieţii în confecţionarea de cutii. Vizita lui spulberă însă ordinea și liniștea familiei și capătă semnificații profunde.” – spun creatorii spectacolului.

 

 Dacă e joi, 6 februarie, ora 19.00, e spectacol la Teatrul Clasic. Și nu orice fel de spectacol, ci  [ză] Pes©ăruş – o comedie”, o montare inedită - semnată Catinca Drăgănescu - a piesei lui A.P.Cehov.

 

Pentru spectacolul [ză] Pes©ăruş, practic am rescris piesa lui Cehov, păstrând cam tot, deși am mai renunțat la câteva personaje, am avut grijă să le... redistribuim replicile, am folosit multe verbe active și am evitat contemplația pasivă, am dat franceza la modă în toată Europa acum un secol, pe trend-ul englezesc... mondial, ne-am jucat cu formulele de adresare. Îmi place să cred că   Arkadina, Treplev, Trigorin, Zarecinaia & co. ar putea să fie mai mult oameni și mai puțin personaje.” – spune Raluca Rădulescu, cea care semnează dramaturgia.

 

O poveste mai actuală ca niciodată. Povestea a douăsprezece persoane din România, Ungaria și Serbia care doresc să intre pe teritoriul Angliei. La coborârea din avion ele sunt prinse însă într-un inter-spațiu pentru o perioadă nedefinită, fiind obligate să își confrunte temerile, prejudecățile și să găsească soluții în situații-limită. Aceasta este, pe scurt, istoria care prinde viață pe scena  sălii mari a Teatrului Clasic ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
melthdesign.ro/