Local

Judecătorii din cadrul Tribunalului au decis să reia, de mâine, activitățile obișnuite de judecată

04.02.2020 ⋅ 0 comentarii

Veste bună pentru justițiabili: de mâine, cauzele aflate pe rol la Arad nu vor mai fi amânate în semn de protest. Decizia a fost luată astăzi de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad. 

„În cursul zilei de astăzi, 4 februarie 2020,  s-a desfăşurat Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, pentru a decide cu privire la continuarea sau încetarea formelor de protest adoptate prin Hotărârea din data de 21 ianuarie 2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, ca urmare a proiectului legislativ  de abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensiile de serviciu cuvenite magistraţilor. În urma dezbaterilor ce au avut loc, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, a hotărât menţinerea formelor de protest constând în refuzul participării judecătorilor în activităţile birourilor electorale şi sesizarea Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare și a Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni din perspectiva afectării statutului judecătorilor ca efect al potențialei abrogări a dispozițiilor legale privind pensia de serviciu.  Totodată, s-a hotărât că, indiferent de legalitatea măsurilor pe care puterea legislativă şi cea executivă le-ar întreprinde în privinţa sistemului judiciar, conflictele dintre puterea judecătorească şi celelalte două puteri ale statului nu trebuie să se răsfrângă negativ asupra drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor. În acest sens, din respect faţă de cetăţeni şi în acord cu demnitatea, rolul şi statutul funcţiei de magistrat în orice stat democrat, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad a decis reluarea activităţii obişnuite de judecată începând cu data de 5 februarie 2020”, susțin reprezentanții instanței.

În aceste condiții, conducerea Tribunalului aduce la cunoştinţa justiţiabililor, avocaţilor şi celorlalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie că şedinţele de judecată, serviciile cu publicul şi celelalte activităţi obişnuite ale instanței, se vor desfăşura, fără perturbări, conform programului afişat.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro