Stire Cultura

Vas dacic, descoperit la Zăbrani în anii ’60, exponatul lunii februarie la Complexul Muzeal Arad

07.02.2020 ⋅ 0 comentarii

În cadrul proiectului muzeal "Exponatul lunii", Complexul Muzeal Arad prezintă un artefact din colecția de arheologie. 

Specialiștii Departamentului de Cercetare și Valorificare a Patrimoniului Arheologic au ales să promoveze un vas din lut, unic prin elementele de ornamentație cu care a fost prevăzut, datat începând cu secolul I d.Hr. și descoperit la Zăbrani în anii '60.

”Anii '60-'80 au însemnat pentru cercetarea arheologică o atenție deosebită acordată perioadei dacice. În acest context, în hotarul localității Zăbrani a fost investigată o așezare datată în secolele I-II d. Hr.

Așezarea a fost amplasată înt-o zonă prielnică viețuirii, la contactul dintre dealurile Lipovei, puțin înalte, și mai joasa zonă a luncii Mureșului. În cadrul așezării au fost cercetate o locuință-bordei și o groapă, probabil menajeră. Au fost descoperite fragmente ceramice și greutăți din lut, care erau folosite la războaiele de țesut. Au reținut atenția, în mod deosebit, câteva fragmente ceramice care proveneau de la același vas, din lut, lucrat manual, și care prezentau decorațiuni atipice.

După restaurare, se observă forma zveltă, alungită a acestui vas tip borcan, care astfel, prin numeroase analogii, poate fi datat începând cu secolul I d.Hr. Anumite elemente decorative nu au însă analogii. Brâul alveolar, în relief, dispus orizontal pe jumătatea superioară a vasului, este specific pentru ceramica dacică. Ineditul constă în faptul că din brâu se desprind spre gâtul vasului patru nervuri sub forma unor cârlige, iar din două dintre ele se desprind radial câte cinci nervuri mai mici. Aceste elemente decorative ar putea fi interpretate ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
melthdesign.ro/