Duminica a 34-a după Rusalii, a doua din Perioada Triodului, un nou dar pe calea mântuirii. Un dar prin zorii unei noi zile căreia ne-am făcut martori, un dar prin mâna de ajutor întinsă, din cuvânt de Evanghelie, pe drumul spre Acasă. 

Dacă în prima duminică din urcușul spre Înviere ce ne-a fost rânduit am învățat, după putință și voință, din pilda Vameșului și a Fariseului, despre rugăciunea smerită, astăzi dat ne este a păși pe calea pocăinței sincere culegând cele de folos din Pilda Întoarcerii Fiului risipitor. 

Din vremuri de demult, oglindă timpurilor actuale. Așa sunt pildele lăsate de Mântuitorul ca părintească mustrare și spre a noastră îndreptare. Niciodată despre alții, întotdeauna despre și pentru noi. 

Ca o oglindă pusă nouă astăzi, Pilda Fiului risipitor vine și ne descoperă chiar cauza veșnicei nefericiri de care ne văităm din ce în ce mai mult pe drumul veșnicei risipiri de timp, de viață, de daruri, de suflet, neînțelegând că doar venindu-ne ”în sine” asemeni fiului risipitor și așezând întru smerenie faptele fariseului și ale fiului cel mare din Evanghelia de astăzi, putem tinde spre fericire. Fiecare în parte și toți împreună.

Putem fi, așadar, fericiți departe de Casa părintească?

O întrebare la care au încercat a afla răspunsul și credincioșii aflați în Catedrala din Cetatea Devei care astăzi și-a serbat de ce-al doilea hram, ”Întâmpinarea Domnului”. Liturghie Arhierească, sărbătoare, împreună-rugăciune la care a participat și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului și care, prin cuvântul de învățătură așezat la sufletele celor prezenți și nu numai, a dezvăluit din căldura ”Casei părintești, cea plină iubire și iertare”. 

Cuvântul Preasfințitului Emilian Crișanul

”Pilda Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) a fost rostită de către Mântuitorul Iisus Hristos după ce avusese o discuție aprinsă cu cărturarii și fariseii pe drumul dintre Galileea spre Iudeea, când încercase să-i convingă că trebuie să aibă bunăvoință față de păcătoșii care se întorc la Dumnezeu prin pocăință. 

Fiul risipitor nu este un personaj real, ci este eroul unei parabole a Domnului Hristos, prin care arată că este important să faci din oameni răi, buni, că degeaba pedepsești dacă nu faci din ei oameni buni. Dumnezeu se bucură când primește mărturisirea unei greșeli, nu când pedepsește. Cărturarii și fariseii erau drepți și credeau că Dumnezeu trebuie să țină și să-i prețuiască numai pe ei.

Prin Pilda Fiului risipitor  (Tatăl și cei doi fii) se arată că orice întoarcere de pe drumul păcatului este posibilă. Orice întoarcere însoțită de părerea de rău (pocăință) e primită de Dumnezeu și e binecuvântată cu iertarea păcatelor. 

Dumnezeu ține la dreptate, dar în același timp este iertător și iubitor de oameni.

Cei doi fii din Evanghelia de astăzi reprezintă două atitudini ale omului față de Dumnezeu: unul este fidel sau ascultător față de Dumnezeu rămânând în Casa Lui, iar altul se înstrăinează de Dumnezeu. Tatăl acceptă cererea fiului său de a părăsi casa părintească, adică Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viață. 

Nu întotdeauna alegerea drumului în viață este bună! Când omul devine neînțelept, lacom și pătimaș, libertatea asumată devine autodistructivă. De aceea, Dumnezeu în pedagogia Sa îngăduie uneori în viața noastră încercări și suferințe temporare. Păcatul și înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări firești, ci nefirești.

Când fiul risipitor a spus „mă voi scula”, acest moment înseamnă hotărârea de a ieși din starea de decădere, reprezintă începutul pocăinței, iar atitudinea Tatălui s-a arătat ca fiind plină de iertare și iubire milostivă, care aștepta de multă vreme întoarcerea acasă a fiului înstrăinat și risipitor.

Cât de mult se oglindește lumea de azi în Pilda Fiului ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății