Când un eveniment muzical se apropie de final, iar la anunțul gazdei că urmează ultima piesă a serii auzi ”Asta nu e bine!”, cred că este dovada clară că acolo a fost ceva bine, ceva frumos, ceva care ar mai fi putut ține ore bune fără ca cei prezenți să se uite prea mult la ceas sau la telefoane. 

Și chiar așa a fost! Cu bine, frumos, surprize, entuziasm, voie bună, oameni faini și relaxați, cu un aer aparte... nu tocmai familiar evenimentelor arădene. Ai fi putut chiar crede că ușa aia simplă, de lemn, pe care scrie cu litere aurii, discret, ”Sufrageria arădeană”, odată deschisă te-a purtat fără niciun efort spre Cluj, Oradea, Timișoara sau chiar București (asta pentru că tot am ascultat spre finalul serii ”Când te-am cunoscut, Cristina”), unde astfel de evenimente se simt ”acasă”. 

Nu, nu era nici Cluj, nici Oradea, niciun alt oraș, ci acasă la noi, în Arad, la Sufrageria arădeană. 

”Sufrageria arădeană este un concept care s-a născut din ideea că oamenii din oraș trebuie să interacționeze, nu prin interfețe, nu prin device-uri, nu prin alte facilități de care abundă lumea mondenă, ci prin ieșirea din această zonă de confort păgubos din spatele unui device și participarea la o comunitate, la o comuniune, în care până la urmă încercîm să vehiculăm valori urbane. Valori care țin de calitatea noastră de trăitori într-o urbe care, dincolo de partizanat, de orice, este a noastră, o iubim și vrem să o vedem că evoluează frumos. Așadar, în seara asta, ne-am întâlnit în contextul creat de Sufrageria arădeană, unde săptămânal ne întâlnim, invităm personalități, oameni cu o experiență profesională, care au ceva de spus, practic este o invitație la dialog, în fiecare miercuri după ora 18.00”, a spus organizatorul și gazda evenimentului, Florin Galiș. 

Așadar, la mijlocul distanței dintre cele două sărbători ale iubirii, în aplauzele generoase ale celor care au făcut ca Sufrageria să fie neîncăpătoare, momentul a fost o noutate, având în vedere că muzicieni de o foarte bună calitate artistică au cântat pentru prima dată în fața unui public în formula de Band: Maxi Bușan, Tudor Popiță, Ionuț Bușan, Sergiu Jula și Jean Filip Marc Preotesoiu, cărora s-a alăturat pe parcurs și Beny Ciobotărașu, un trompetist de doar 11 ani. S-a cântat și s-a cântat bine. Piese celebre, unele adevărate standarde ale genului, diverse ca repertoriu și arie tematică, dar toate având ca numitor comun celebrarea iubirii.

Cea de a doua parte a serii i-a făcut pe toți cei prezenți martorii nașterii unui Big Band, un proiect aflat în fază incipientă, coordonat de profesorul Jean Filip Marc Preotesoiu, cu ajutorul elevilor Colegiului de Arte Sabin Drăgoi din Arad, cu dorința ca această formație să devină un must have în orașul de pe Malul Mureșului și care, de ce nu, să pună Aradul pe harta culturală a țării. 

Zâmbete, voie bună, bucurie, toate strânse în jurul unui proiect îndrăzneț și de bun augur numit Sufrageria arădeană care se vrea, și credem că și reușește, a fi o pledoarie pentru muzică, pentru artă, pentru comuniune și pentru ceea ce ar trebui să fie viața într-un oraș. O gură de oxigen de care toți aveam nevoie și despre care ale cărei viitoare evenimente puteți afla de pe site-ul lansat tot aseară, AICI.

19 februarie 2020, undeva între cele două sărbători ale iubirii, o seară de Jazz care a permis celor prezenți să viseze măcar ”La vie en rose”, în Arad.