Social Extern

Balul Operei de Stat din Viena, ediția 2020. Peste 100 de cupluri își fac debutul în societate

20.02.2020 ⋅ 0 comentarii

În fiecare an, Opera de Stat din Viena devine cea mai frumoasă şi elegantă sală de bal din întreaga lume: o gală fascinantă plină de vrajă şi splendoare, balul balurilor, un eveniment imitat în întreaga lume, potrivit https://www.wiener-staatsoper.at/. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al preşedintelui Austriei şi reuneşte peste 5.000 de invitaţi din întreaga lume. Alături de persoane din înalta societate, sunt invitate şi personalităţi din domeniul culturii, politicii, afacerilor, muzicii, showbiz-ului şi sportului.

Balul Operei de Stat din Viena reprezintă momentul în care 144 de cupluri, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, îşi fac debutul în societate. Dansul lor marchează deschiderea oficială a Balului şi se desfăşoară pe opera ''Fächerpolonaise'' a compozitorului austriac Carl Michael Ziehrer, interpretată de Orchestra Filarmonică din Viena, potrivit www.vienna-concert.com. Întotdeauna, valsul vienez ''Dunărea albastră'' a lui Johann Strauss fiul este dansul care încheie evoluţia debutanţilor. În acel moment, maestrul de ceremonii anunţă ''Alles Walzer'' sau ''Let the waltz begin!'', ringul de dans fiind deschis, astfel, tuturor invitaţilor, potrivit www.wiener-staatsoper.at.

Vestimentaţia pentru seara de bal este una specială, notează acelaşi site. Tinerele debutante poartă o rochie albă (fără crinolină şi aplicaţii strălucitoare), lungă, asortată cu mănuşi şi pantofi, de asemenea, de culoare albă, iar însoţitorii lor au o ţinută formată din frac negru, papion şi mănuşi albe. Un accesoriu important al ţinutei îl constituie tiara.

Compania austriacă de bijuterii Swarovski, unul dintre partenerii evenimentului, marchează în fiecare an legătura durabilă cu renumitul eveniment din Viena, o legătură care s-a format pentru prima dată în anii '50. În fiecare an, compania realizează în parteneriat cu un designer internaţional diferit, diademele debutatelor, potrivit https://www.swarovskigroup.com/.

La 21 noiembrie 2019, compania de bijuterii a anunţat că faimosul designer Christian Lacroix va fi cel care va crea tiara pentru evenimentul din 20 februarie 2020. "M-am simţit cu adevărat onorat când mi s-a cerut să proiectez o tiara pentru Balul Operei din Viena", a comentat Christian Lacroix. În anii trecuţi, creatorii preţioaselor bijuteriilor au fost Donatella Versace (2019), Dolce & Gabbana (2018) şi Karl Lagerfeld (1933-2019), în 2017.

 

Designerul francez a ales ca temă a creaţiei sale opera "Flautul magic" a compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart şi personajul principal, al acesteia, strălucitoarea Regină a Nopţii. În modelul schiţat, tiara are 72 de cristale colorate clare, cu trei vârfuri decorate cu pietre în formă de stea şi o linie de cristale circulare care decorează baza. Această redare strălucitoare a tiarei Swarovski ilustrează atracţia magică a muzicii şi a cerului înstelat al nopţii.

La Balul Operei din Viena au fost invitate să cânte, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi ale muzicii de operă, dintre care amintim: soprana română Angela Gheorghiu, soprana din Republica Moldova, Valentina Naforniţă, soprana rusă Olga Peretyatko, baritonul Carlos Álvarez, tenorul azer Yusif Eyvazov, soprana ruso-austriacă Anna Netrebko. O serie de spectacole susţinute de balerinii de la Baletul de Stat din Viena au loc în cadrul evenimentului.

Evenimentul este marcat începând din 1992, de apariţia uneia sau a mai multor vedete ale showbiz-ului internaţional, la invitaţia omului de afaceri austriac Richard Lugner. Primul invitat al acestuia a fost cântăreţul american Harrry Belafonte. Au urmat: actriţele Sophia Loren (1995), Claudia Cardinale (2002), Andie McDowell (2004), muzicianul Dieter Bohlen (2010), actorii Brigitte Nielsen, Roger Moore şi top-modelul Gina-Lisa Lohfink (2012), actriţa Brooke Shields şi cântăreţul şi producătorul Mr. Probz (2016), actriţele Goldie Hawn (2017), Melanie Griffith (2018), fostul model australian Elle Macpherson (2019).

În 2020, invitata omului de afaceri este actriţa italiană Ornella Muti.

În oraşul imperial de pe Dunăre, între anii 1820-1830, erau organizate baluri în locuri mai mari sau mici, neexistând o sală destinată acestor evenimente, arată www.viennaconcerts.com. Artiştii îşi doreau un spaţiu numai al lor pentru astfel de manifestări dansante. Soluţia a fost ''Redoutensäle'', una din sălile rafinate, dar confortabile ale Palatului imperial Hofburg. Declanşarea în 1848, a Revoluţiilor europene, a pus capăt, pentru o perioadă destul de lungă acestor baluri. Abia în 1862, faimosului ''Theater an der Wien'' i-a fost acordată onoarea de a organiza un bal, având ca model Balul Operei din Paris.

În 1869, artiştii s-au mutat în noua clădire a Operei Imperiale şi Regale (astăzi Opera de Stat), însă împăratul Franz Joseph I le-a interzis să organizeze baluri în teatrul său. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului vienez August Sicard von Sicardsburg, în timp ce interiorul său a fost realizat de Eduard van der Nüll, precizează www.wiener-staatsoper.at. La 25 mai 1869, Opera de Stat a fost inaugurată cu spectacolu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro