Ziua Protecţiei Civile (sau Ziua Apărării Civile) este sărbătorită la 28 februarie, dată la care, în anul 1933, a luat naştere protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene", având ca scop "limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor", se arată pe site-ul www.isudb.ro, conform Agerpres.

Denumit iniţial "apărare pasivă", conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de "apărare locală antiaeriană" (1952), apoi la ''apărare civilă'' (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca "protecţie civilă", prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ''o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate''.

Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ''Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă'', potrivit volumului ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010).

 Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.

 Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, pe noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

A urmat Leg... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății