Protest cu măști de gaz la Ministerul Mediului. Cele peste 14.000 de semnături ale petiţiei ”Aer pentru viaţă”, înmânate ministrului
04.03.2020 ⋅ 1 comentarii
Reprezentanţii Comunităţii Declic protestează, miercuri, în faţa Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la calitatea aerului.
Totodată, aceştia îi vor solicita ministrului Costel Alexe măsuri urgente pentru oprirea poluării din marile oraşe.
În semn de protest, membrii Declic au anunţat că vor purta măşti de gaz şi vor afişa pancarte în formă de nori, cu mesaje adresate autorităţilor.
"Am ales să purtăm pe faţă măşti de gaz, ca cele de război, pentru a trage un semnal de alarmă asupra calităţii aerului pe care îl respirăm. Aşa nu se mai poate, vrem să ştim sursa poluării masive din marile oraşe. Iar asta nu va fi posibil decât printr-o monitorizare eficientă a calităţii aerului. Chiar ieri limitele poluării au depăşit 900% în Bucureşti şi nimeni nu ştie cauza. A venit momentul ca autorităţile să îşi asume responsabilitatea, nu să o paseze, pentru că în joc e viaţa noastră!", a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant al campaniei Declic într-un comunicat transmis Agerp... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății