Național Social

Compozitorul şi chitaristul Adrian Ordean împlinește 65 de ani

10.03.2020 ⋅ 0 comentarii

Compozitorul şi chitaristul Adrian Ordean împlinește astăzi 65 de ani. 

ADRIAN ORDEAN s-a născut la 10 martie 1955, la Sibiu. A studiat vioara de la vârsta de 6 ani. La 7 ani începe să studieze în paralel şi pianul, la Liceul de Muzică din Sibiu. La 15 ani începe să studieze chitara în sistem autodidact.

În 1972, cântă alături de Vocal Jazz Quartet la chitară bas. Participă la mai multe festivaluri internaţionale de jazz atât în România, cât şi în străinătate. Un an mai târziu, înfiinţează la Sibiu grupul rock Stereo, an în care apare pentru prima oară la TVR, în emisiunea ''Steaua fără nume''. În 1974, are prima apariţie discografică şi prima compoziţie, cu piesa ''Copii ai vieţii'', pe primul LP - ''Formaţii pop româneşti'', alături de mari trupe din ţară.

Între 1975-1978 participă la multe spectacole şi turnee alături de Ricky Dandel, Victor Socaciu şi mulţi alţii. În 1979 înfiinţează, alături de Florin Grigoraş grupul Riff. Compune muzica şi versurile trupei. Apoi a cântat în formaţia Sens unic, conform adrianordean.blogspot.com.

În perioada 1981 - 1988 face parte din grupul Roşu şi Negru, unde începe să compună multe piese, printre care şi celebra ''Pseudofabulă'', pe care puţini ştiu că a şi interpretat-o vocal. Are trei apariţii discografice alături de acest grup. Tot în această perioadă începe să compună pentru Dida Drăgan.

"În 1981 m-a chemat Liviu Tudan la Roşu şi Negru. Abia atunci am înţeles eu ce-i aia o trupă adevărată. Eu voiam chităreală, solouri, unisoane, dar ei viraseră deja spre rock-ul comercial, inclusiv pe partea vizuală a spectacolului. (...) Primul spectacol - la sala Sporturilor din Constanţa - impresionant pentru mine cu atâtea lumini, sunet puternic, cu başi mulţi, aveam şi monitoare ca să ne auzim pe scenă. Exista 'Alfabetul', trupa mergea foarte bine, câte două-trei concerte pe zi... iar eu tot trăgeam de Liviu să cântăm mai dur, mai dinamic, ajungând până la urmă să compun unul dintre cele mai cunoscute cântece ale trupei, care era de fapt o piesă pop, 'Pseudofabula", spune Adrian Ordean pe adrianordean.blogspot.com.

 

 

Din 1988 până în 1996 face parte din trupa Compact (în formula Leo Iorga - vocal, Adi Ordean - chitară, Emil Laghia - chitară, Teo Peter - bass, Aurel ''Leluţ'' Vasilescu - tobe, Vlady Cnejevici - clape), cu care lansează hit după hit. Compune toate piesele trupei şi scrie versurile la majoritatea dintre ele. În acea perioadă un apărut albumele "Cine eşti tu, oare?", "Mă voi întoarce", "Compact '88-'95". Părăseşte grupul Compact şi în 1996 înfiinţează un super grup, ''botezat'' de prietenul său Florian Pittiş, Schimbul 3, în a cărui componenţă erau Leo Iorga - solist vocal, Adi Ordean - chitară, George Pătrănoiu - chitară, Marius Ţiclea - chitară, Andi Savastre - bass, Paul ''Pampon'' Neacşu - tobe. În 1996, apare albumul electric "Schimbul 3" la Tempo Music, casa de discuri a lui Gyuri Pascu, iar în 1998 apare albumul "Schimbul 3 unplugged".

În aceeaşi perioadă începe să compună muzica pentru o mulţime de solişti şi soliste: Andreea Antonescu, Nadine, Adrian Enache, Daniela Gyorfi, Şcoala Vedetelor, Cătălina Toma şi mulţi alţii, orchestrează peste 500 de piese.

Spre finele anului 1990, înfiinţează, alături de Gheorghe Beleanu, cumpărând aparatură profesională, cea mai puternică companie de lumini şi sunet din România (Migas Real Compact), dar şi primul studio profesional din ţară în care vor înregistra în următorii şase ani aproape toţi marii artişti români.

În 1999, înfiinţează grupul ASIA, care a fost catalogat de specialişti drept cel mai important grup de fete - ''girls-band'' - din România. Compune piese pentru şapte materiale discografice ale grupului.

Un an mai târziu, în 2000, înfiinţează grupul Amadeus. Compune muzica instrumentală pentru cinci CD-uri ale grupului, combinând muzica clasică cu muzica pop. Compune, de asemenea, muzică pentru film şi desene animate. Compune muzică şi se ocupă de trupe ca Pops, Bordo, Allyx, Chik-go şi multe altele.

În 2011, alături de Alexandru Albiter şi Nik Bocaciu înfiinţează grupul Ordean, iar în toamna anului 2012 ia fiinţă proiectul Leo Iorga & Ordean, care îi reuneşte pe Leo Iorga (vocal), Adi Ordean (chitară), Alex Ardelean (chitară), Dan Stesco ''Polimoog'' (clape), Cristi Iorga (tobe) şi Marian ''Lacke'' Mihăilescu (bass). În decembrie 2012, trupa ia denumirea PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În februarie 2013, Dan Stesco ''Polymoog'' a părăsit trupa, iar în ianuarie 2014, Cristi Iorga a plecat în Germania şi a fost înlocuit la tobe de Cătălin "Bibanu" Dâlvărea. În aprilie 2014, trupa PACT a lansat albumul "Numărul Unu". Ulterior, "Biba... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro