De-ar fi să ținem jurnalul zilelor ce ne este dat a le trăi, am putea lesne citi în dreptul zilei de 22 martie 2020, în funcție de starea, gândurile, grijile, dorurile și ocupațiile fiecăruia dintre noi ceva care ar suna, probabil, cam așa: a treia zi de gardă, a cincea de când nu mi-am văzut familia, prima zi în care am testat peste 50 de persoane, a patra zi de când am intrat în contact cu un pacient confirmat cu coronavirus, a noua zi de când nu am ieșit din casă, a patra zi fără febră, poate ajută Dumnezeu să scap cu bine, zece zile de când sunt internat, cinci zile de când s-a închis granița între mine și fratele meu, o săptămână de când... Și am putea, firește, la nesfârșit a continua.

   Însă, dincolo de oricare altă însemnătate, ceea ce ne unește, poate mai mult ca niciodată, este Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Paștelui. Această Duminică, cea mai importantă prin încercarea pe care o are așezată pe umeri. 

Așadar, filă de jurnal, 22 martie 2020 – Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Paștelui

   Nu am ieșit din casă de cel puțin patru zile. Însă, ca unii care, în încercarea de a fi de folos comunității/cetății, și în mod special celor care din diverse pricini nu puteau merge la biserică, v-am adus vești din Liturghie în fiecare duminică prin articolele și fotografiile ce le însoțeau, astăzi, respectând absolut toate măsurile de protecție indicate de autorități, am mers la Catedrala Veche. Pentru noi și pentru voi. 

  Desigur, nimic fără răsplată... inegalabilă emoția, de exemplu, venită uneori din Diaspora, când, mulți dintre ai noștri ne-au mărturisit că citind articolele și văzând pozele din catedralele și bisericile Aradului s-au simțit după mult timp acasă.

   Este, poate, o introducere mai lungă ca de obicei, însă și ziua este altfel. Și noi suntem îngrijorați, și noi privim cu o groaznică tristețe spre Italia, însă, adunându-ne din toate grijile și nelăsându-ne pustiiți de panică știm că pentru a nu ajunge la durerea Italiei (încă mai putem evita!) trebuie să fim Responsabili, Răbdători și Ascultători, conștienți fiind că de asta depinde viața noastră și a celor dragi. 

   Iar pentru perioada de stat în casă ce urmează, am luat astăzi, pentru noi și pentru voi, din Liturghia săvârșită (conform regulilor impuse de situația în care ne aflăm) în curtea Catedralei Vechi, de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi, merinde și lumină spre Înviere. 

”Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea”, este acea rugăciune din care ne-am cules, ca neam, de secole, nădejdea și de fiecare dată ne-am ridicat biruitori. Astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Paștelui, cu România aflată în Stare de urgență, fiecare literă, sunet și vibrație a ei au bătut toaca în cer și au tras clopote în case rugându-L pe Dumnezeu să caute spre noi, să ne cerceteze, iar după purtarea cu demnitate a crucii ce ne-am luat-o pe umeri să ne desăvârșească în Înviere. 

    Cuvântul Ierahului

”În Duminica a 3-a din Post, numită și a Sfintei Cruci, se citește în biserici Evanghelia de la Marcu, capitolul 8, versetele 34-38, care redă cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos adresate ucenicilor și oamenilor ce Îl ascultau, cu privire la urmarea Lui și asumarea Crucii, importanța sufletului omului și mărturisirea învățăturii lui Hristos în lume.

În primul rând Domnul Hristos ne vorbește nu de o cruce fizică, materială, ci de „cruce” cu înțeles spiritual: crucea ca viață creștină pe pământ.

Cine dorește să devină ucenicul Mântuitorului Hristos trebuie să împlinească trei condiții indispensabile: să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze. A asculta de Dumnezeu, înseamnă lepădarea de egoism, renunțarea la voința proprie păcătoasă și autosuficientă. În această succesiune de idei putem discerne un adevăr de netăgăduit: Hristos îi oferă omului o orientare, nu-l lasă suspendat. Crucea ne indică sensul ascensiunii. Asumarea personală a crucii arată că nu este vorba de o poziționare exterioară a ucenicului în raport cu Hristos Domnul, ci de o lucrare zilnică (cf. Luca 9, 23). Fără Hristos nu putem face nimic (Ioan 15,5).

Omul are libertatea de a fi cu Hristos sau de a refuza acest tandem.

Cine trăiește egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se dăruiește în iubire curată lui Hristos și semenilor merge spre viața veșnică. „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

Expresia „să-și ia crucea” înseamnă că fiecare om care crede în Dumnezeu „să-și asume viața aceasta”, cu bucuriile, dar și cu întristările ei; cu biruințele, dar și cu eșecurile ei. Mântuitorul Hristos ne-a chemat în viața aceasta la luptă și la cruce. Și nu ne-ar fi cerut-o, dacă n-ar fi făcut-o El Însuși mai înainte de noi. Atașamentul față de Hristos implică suferințe fizice și morale, sintetizate în suferințele provocate de Cruce. 

Valoarea sufletului este incomensurabilă. Domnul Hristos a spus: „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său” (Marcu 8, 36-37). Sufletul are valoare veșnică, fapt pentru care nu-l poți vinde și nici cumpăra. Sufletul are așa preț, încât toată lumea nu prețuiește cât el, întrucât existența la care-l cheamă Dumnezeu este transcendentă.

În finalul cuvântului, Domnul Hristos ne atrage atenția că după felul cum Îl mărturisim în lume, așa vom fi mărturisiți de El în fața lui Dumnezeu Tatăl. Adică fiecare va primi plata faptelor sale.

Evanghelia acestei duminici este una dătătoare de speranță. Recunoscâ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății