Românii își pot amâna ratele la bănci cu cel mult 9 luni
27.03.2020 ⋅ 0 comentarii
Plata ratelor se poate suspenda, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, a declarat, joi seara, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
Acesta a precizat că în şedinţa de Guvern a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare anumitor categorii de debitori, normele de aplicare urmând să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern şi publicate în 15 zile de la aprobarea acestei ordonanţe.
"Cine sunt debitorii care pot să beneficieze de această facilitate? Toţi cei care sunt persoane fizice, persoane juridice, care au calitate de împrumutat în contractele de credit. Pe ce perioadă se pot suspenda? La data intrării în vigoare se suspendă la cererea debitorului cu până la nouă 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. Aici am introdus încă o clarificare. Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane pe o perioadă cuprinsă între una şi 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. De ce am făcut acest lucru? Pentru că s-ar putea să fie persoane sau companii care doresc doar să suspende pe o perioadă de una, două sau trei luni. Le-am oferit această flexibilitate", a explicat Cîţu.
Ministrul a subliniat că de această facilitate pot să beneficieze cei care au fost afectaţi direct sau indirect de pandemia de Covid-19.
"Având în vedere că decizia Băncii Centrale Europene şi a Băncii Naţionale a României au venit în urma pandemiei de Covid-19, iar decizia băncii centrale a României se referă explicit la această pandemie, a trebuit să includem un articol care spune foarte clar: măsura prevăzută de aliniatul 1, suspendarea plăţii, se acordă doar debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia de Covid- 19", a menţionat Florin Cîţu.
El a semnalat că asta înseamnă "o plajă largă" de persoane fizice care poate să acceseze facilitatea, deoarece în România "cam toţi am fost afectaţi de această pandemie direct sau indirect", dar solicitanţii nu trebuie să aibă restanţe la momentul cererii.
Potrivit ministrului, cererile pot fi făcute cel mai târziu până la încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României, ceea ce înseamnă că în următoarele 2 săptămâni- trei săptămâni trebuie să se facă solicitarea către instituţiile financiar-bancare. Se poate face atât prin sistem electronic cât şi prin telefon, nefiind nevoie să fie semnate acte adiţionale.
Pe de altă parte, Florin Cîţu a precizat că, în ceea ce priveşte dobânda, aceasta se capitalizează la soldul creditului existent, dar se reeşalonează pe toată durata creditului.
"Ştiu că iarăşi era o întrebare în spaţiul public ce se întâmplă cu dobânzile la momentul în care a trecut perioada de suspendare şi dacă trebuie să plăteşti imediat rata mărită cu suma dobânzilor. Nu se întâmplă acest lucru. La art. 4 am stipulat: dobânda datorată de debitor corespunzătoare sumel... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății