Național Stire

Prognoza meteo pentru luna aprilie

30.03.2020 ⋅ 0 comentarii

Luna aprilie este o lună reprezentativă de primăvară, mai stabilă decât în martie, iar fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, în timp ce fenomenele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform specialiştilor, sub influenţa dominantă a circulaţiei aerului dinspre vest şi sud-vest şi ca o consecinţă a schimbărilor în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară a aerului înregistrează, la nivelului lunii aprilie, un salt evident faţă de lunile anterioare.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 - 2019, la cele 52 de staţii meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii aprilie are valori pozitive în cea mai mare a teritoriului. Cele mai ridicate valori medii de temperatură, peste 12 grade Celsius, se înregistrează în sudul şi sud-vestul ţării.

De asemenea, în Câmpia Română, Câmpia de Vest, în zonele joase de luncă din Transilvania (Culoarul Mureşului) şi din Moldova, dar şi în mare parte din Dobrogea, temperatura medie este cuprinsă între 10 şi 12 grade Celsius. În zonele de podiş din Moldova şi Transilvania, precum şi în dealurile subcarpatice, valorile medii de temperatură se încadrează în ecartul 8 - 10 grade Celsius.

Totodată, de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1.000 de metri, temperatura medie este cuprinsă între 2 şi 6 Celsius, iar aa altitudini de peste 1.000 de metri, valorile medii de temperatură scad constant, dar menţinându-se pozitive până la aproximativ 1.500 de metri. În acelaşi timp, în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali, valorile termice scad sub zero grade Celsius, ajungând la -2 grade Celsius pe piscurile cele mai înalte.

La nivel general, temperatura maximă absolută a lunii aprilie în România este 35,5 grade Celsius, înregistrată la Bechet, în 10 aprilie 1985. În aceeaşi zi, maxima absolută la Bucureşti a fost de 31,6 grade Celsius, înregistrată la Bucureşti-Filaret. ANM precizează că, în luna aprilie 1985, mai ales în jumătatea de sud a României, temperaturile maxime absolute au depăşit 30 de grade Celsius, la peste 20 de staţii meteorologice.

În Capitală, valoarea maximă absolută a lunii aprilie este de 34,4 grade Celsius, consemnată la staţia meteorologică Bucureşti - Filaret, în data de 26 aprilie 1934. Temperaturi maxime absolute ridicate, de peste 25 de grade Celsius, s-au mai înregistrat în anii: 2013, 2012, 2007, 1998, 1989, 1985, 1950, 1934 etc.

În aprilie, temperatura minimă absolută în România este -26 grade Celsius şi a fost înregistrată în zilele de 1, 3, 4, 8 şi 15 aprilie 1940, la staţia meteorologică Vf. Omu. Valori minime foarte scăzute, în luna aprilie, s-au mai înregistrat în anii: 2003, 1997, 1963, 1957,1954, 1940 şi 1929.

Cât priveşte situaţia din Bucureşti, datele ANM relevă faptul că minima absolută a lunii aprilie este -9,5 de grade Celsius, înregistrată în data de 6 aprilie 1929, la staţia meteorologică Bucureşti - Băneasa.

Conform caracterizării lunii aprilie, din punct de vedere al precipitaţiilor, se remarcă o creştere a intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice.

În acest sens, din datele înregistrate în perioada 1961 - 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se constată că precipitaţiile medii multianuale di... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro