Național Stire

Industria auto din România va produce măști, combinezoane și biocide, şi se implică în realizarea unui ventilator de respirație

02.04.2020 ⋅ 0 comentarii

Industria auto din România vrea să contribuie la producţia de echipamente şi produse medicale, precum măşti, combinezoane şi biocide, şi va participa la proiectul de realizare a unui ventilator de respiraţie destinat bolnavilor de coronavirus, a anunţat, joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

"Industria auto are problemele ei specifice. Este o industrie care contribuie mult la PIB-ul României, dar este o industrie dependentă de industriile din ţările europene, Germania, Franţa, Italia. Dacă acolo lucrurile sunt oprite, înseamnă automat că şi în România lucrurile sunt oprite. Cel mai important lucru care a ieşit ieri (miercuri, 1 aprilie 2020, n.r.) din discuţia cu reprezentanţii industriei auto este că aceştia, în această perioadă, doresc să contribuie, să ajute economia românească, să ajute românii. Doresc să contribuie să producă materiale esenţiale, doresc să producă măşti şi au capacitate foarte mare de a produce aceste echipamente, biocide, pentru că au şi o industrie chimică pe orizontală foarte dezvoltată, prin parteneri care sunt furnizori tradiţionali ai industriei auto. Deci, practic tot ceea ce este nevoie în acest moment - măşti, biocide, combinezoane (...)", a spus Popescu, la Digi24.

Ministrul de resort a adăugat faptul că reprezentanţii industriei auto din România vor lua parte la proiectul naţional pentru realizarea unui ventilator necesar pentru a ajuta respiraţia bolnavilor de COVID-19.

"(...) doresc (cei din industria auto din România, n.r.) să producă în industria auto şi, de as... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro