Cu îngăduința, voia și prin dragostea lui Dumnezeu am ajuns în cea de a V-a Duminică din Postul Paștelui. Nu ușor, ci măcinați de griji, doruri, temeri și năvalnice gânduri provocate de știrile nu tocmai bune ale vremurilor ce ne e dat a le trăi. 

Grijile, temerile, gândurile și chiar dorurile ni le știm fiecare dintre noi și ni le putem lesne intui chiar unii altora. Însă, chiar și așa, găsim potrivit a vă părtăși un dor mărturisit zilele trecute de o doamnă deloc străină de Catedrala Veche a Cetății Aradului de unde am așteptat și am primit Sfânta Liturghie, în această dimineață, cu aceeași bucurie a primirii Luminii în Noaptea Învierii. 

”Îmi este atât de dor să cânt!”... ne-a mărturisit doamna, care, de altfel, mereu ne zâmbea bucuros ori de câte ori mergeam la cor pentru a surprinde câteva cadre care să însoțească obișnuitele articole de duminică. Mărturisire care, dincolo de povara firească, ne-a bucurat și ne-a înlesnit o oarecare viziune asupra impactului pe care izolarea impusă în aceste zile îl poate avea asupra fiecăruia dintre noi: aflându-ne dorul cel mai mare, descoperim de fapt Acel ceva care ne făcea bine într-o lume oricum agitată și înainte de pandemie și de care, poate, eram prea puțin conștienți. 

Astăzi, asemenea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca la începutul mântuirii sale în pridvorul Bisericii Sfântului Mormânt, încercăm să intrăm în biserici dar nu putem. Nădăjduim, însă, ca prin rugăciunile Slujitorilor Sfintelor Altare împletite cu ale noastre, Maica Domnului să ne înlesnească, la timpul potrivit, bucuria participării la Sfintele Liturghii ca oarecând Cuvioasei căreia îi este închinată această nouă Duminică de pe Calea Învierii.

O Sfântă Cuvioasă care ”După mulți ani de rătăcire, a găsit adresa lui Dumnezeu”, după cum frumos avea să sublinieze Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură dăruit nouă tuturor, astăzi, din Catedrala Veche. 

 Cuvântul Ierarhului:  Slujire și înălțare - pocăință și sfințire

”În Duminica a V-a din Postul Mare, Evanghelia (Marcu 10, 32-45) care se citește în cadrul Sfintei Liturghii, ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos prevestește moartea și Învierea Sa, iar pomenirea în chip deosebit a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, descoperă puterea pocăinței și a harului care transfigurează persoana umană.

Apropiindu-ne de Praznicul Învierii Domnului, Sfânta Biserică ne pregătește pentru participarea duhovnicească la pătimirile, răstignirea, moartea și Învierea Domnului Hristos, așa după cum El i-a pregătit pe ucenicii Săi, introducându-i în taina Patimilor, Morții și Învierii. Mântuitorul nu desparte suferințele Sale și Moartea Sa de taina Învierii Sale. Există o legătură între ele: taina Crucii se descoperă în Înviere, iar puterea Învierii este tainic prezentă în Cruce.

Iacov și Ioan (ca și ceilalți ucenici) nu au priceput despre ce vorbește Domnul Hristos, crezând că se referă la o împărăție lumească, au cerut o slavă trecătoare, ca să stea de-a dreapta și de-a stânga Domnului în această împărăție pământească. Atunci Mântuitorul îi corectează: „Nu știți ce cereți”. Ei cereau ceva pentru împărăție în planul lor și Mântuitorul le vorbea în planul Lui despre Împărăția Sa, dar pentru acesta se cer anumite condiții: „paharul” și „botezul” (Marcu 10, 38-39). Paharul pe care Domnul Hristos urmează să-l bea este însăși moartea Lui, după cum zice în grădina Getsimani: „Părinte, dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu”. Iisus se referea la propria Sa moarte. 

Botezul despre care vorbește Hristos este botezul suferinței și sângelui din timpul Patimilor Sale care au culminat cu moartea pe Cruce.

Cei doi ucenici au răspuns: „Da, putem”. Profeția Mântuitorului că și ei vor bea acest pahar și vor primi botezul s-a adeverit. Sfântul Iacov a primit moartea mucenicească în Ierusalim, fiind ucis de regele Irod, iar de botezul suferințelor s-a împărtășit Sfântul Ioan care a fost exilat în Insula Patmos. Și ceilalți Apostoli în misiunile lor, au trecut prin suferințe și mucenicie.

A ședea de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului nu este un privilegiu pentru cineva că doar L-a cunoscut pe Hristos, ci este răsplata pentru faptele bune ale celor care se pregătesc în această viață. Astfel, nu relațiile personale sau simpla auzire și întâlnire cu Iisus aduc slavă, ci vrednicia faptelor noastre. 

Mântuitorul Hristos, cunoscător al sufletelor și vindecător de boli și patimi, le-a spus ucenicilor că în gândirea lumească întâietatea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație peste alții, dar ei și noi trebuie să înțelegem întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor: „Căci și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10,45).

Dumnezeu știe că suntem adesea ispitiți de slava deșartă, cu dorința de întâietate, de a fi apreciați mai mult decât alții, iar acestea slăbesc comuniunea dintre oameni și deteriorează relațiile normale dintre ei. De aceea, ne îndeamnă să respingem slava deșartă prin smerenie, prin slujirea semenilor, prin pocăință și post, mărturisirea păcatelor și împăcarea cu cei pe care i-am supărat.

Când Mântuitorul s-a referit la paharul împărăției, vedea pe Sfânta Maria Egipteanca bând acest pahar teribil, paharul absenței lui Dumnezeu, paharul pustiului desăvârșit și botezul pocăinței care o transfigurează viața dincolo de limitele umanului. Viața ei de la păcat și pustiire sufletească până la drumul Ierusalimului, când rămâne ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății