Cumperi ouă pentru masa de Paște? Ia aminte la sfaturile adresate de InfoCons consumatorilor!
13.04.2020 ⋅ 0 comentarii
Cu prilejul Sărbătorilor de Paște, InfoCons vă aduce le cunoștință aspecte pe care trebuie să le cunoașteți în momentul achiziționării produselor specifice sărbătorilor pascale.
În primul rând, oricând faceți cumpărături, trebuie să citiți cu atenție eticheta produselor pe care vă decideți să le achiziționați.
În conformitate cu prevederile de comercializare a ouălor şi fiecare ou poartă următoarele informații, prin ștanțare, în ordinea mai jos menționată :
Sistemul de creștere al găinilor, care este reprezentat de o cifră de la 0 la 3, astfel:
Tot prin ștanțare, fiecare ou supus comercializării trebuie să aibă înscrisă data durabilității minimale (DDM). Aceasta reprezintă data până la care ouăle pot fi consumate şi trebuie fixată la mai puțin de 28 de zile după data ouatului.
Atenție!
Ouăle din categoria A se clasifică după greutate astfel:
a) XL - foarte mari: 73 g și peste;
b) L - mari: de la 63 g până la 73 g;
c) M - medii: de la 53 g până la 63 g;
d) S - mici: sub 53 g.
Ouăle din categoria A trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
Ouăle de categoria A nu trebuie să fie spălate sau curățate înainte sau după sortare și nu trebuie tratate pentru conservare sau răcite sub 5 °C.
Pe ouăle din categoria A se pot aplica unul sau mai multe dintre următoarele marcaje distinctive:
Ambalajele mari, precum şi ambalajele mici, chiar dacă sunt introduse în ambalaje mari, trebuie să indice pe suprafața exterioară, cu caractere vizibile şi lizibile, următoarele:
a) numele sau denumirea şi adresa unității care a ambalat sau ale celei pentru care se ambalează ouăle; numele, denumirea de activitate sau marca fabricii folosită de unitatea respectivă, care poate fi o marcă folosită în mod colectiv de mai multe întreprinderi, care poate fi indicat ă numai dacă nu conţine formulări incompatibile cu prezenta hotărâre, privind calitatea sau prospeţimea ouălor, tipul de producţie utilizat sau originea ouălor;
b) numărul de identificare al centrului de ambalare;
c) categoriile de calitate şi greutate. Ouăle din categoria A pot fi identificate fie prin cuvintele "categoria A", fie prin litera "A" singură sau în combinaţie cu cuvântul "proaspete";
d) numărul de ouă ambalate;
e) termenul de valabilitate, urmat de recomandările de depozitare pentru categoria A şi data ambalării pentru ouăle din categoria B;
f) metoda de producţie pentru ouăle din categoria A. Aceste specificaţii se folosesc obligatoriu pentru a respecta criteriile prevăzute la art. 22 alin. (3).
Atât ambalajele mari, cât şi cele mici pot conţine şi următoarele informaţii suplimentare, fie pe suprafaţa interioar ă, fie pe cea exterioară:
a) preţul de vânzare;
b) codurile de administrare a comerţului cu amănuntul şi/sau codurile de control ale stocului;
c) una sau mai multe date care să ofere consumatorului informaţii suplimentare;
d) specificaţiile privind condiţiile speciale de depozitare;
e) propoziţii sau simboluri menite să promoveze vânzarea ouălor, cu condiţia ca acestea şi modul în care sunt alcătuite să nu inducă în eroare cumpărătorul;
f) o indicaţie despre modul de furajare a găinilor ouătoare.
SFATURI UTILE:
Vrei să afli mai multe informaţii despre vopseaua de ouă comercializată cu prilejul sărbătorilor pascale ? Accesează testul comparativ şi consultă studiul realizat de InfoCons pe etichetele produselor tip vopsea de oua ce se regasesc pe piata din România!
Sărbători în siguranţă cu 021 9615 !
’’Ouăle produse care vor fi consumate atât de cei mari cat si de cei mici in special in aceasta perioada a Sărbătorilor Pascale. Este foarte important să citim etichetele produselor și să ne gândim că în coșul pentru Sărbători în care regăsim ouă, cozonaci și vin se regăsește și vopseaua de oua. Vopseaua de ouă este o substanță care de cele mai multe ori poate fi ingerată de noi sau de copiii noștri prin transfer, în momentul în care decojim ouăle. Verificați cu atenție etichetele ouălor deja vopsite, pe eticheta trebuie să regăsiți informații cu privire la vopseau utilizată. ’’
Sorin Mierlea - Președinte InfoCons