Stire Informatii

Din Bucătăria Lui Eliss: Borș ardelenesc de miel cu leuștean

18.04.2020 ⋅ 0 comentarii

Bună dimineața, din nou, dragi cititori! Sper din tot sufletul că ne recitim cu bine și că aveți parte de zile liniștite. Ne mai despart câteva ore de Sfânta Sărbătoare a Învierii și chiar dacă anul acesta contextul în care se desfășoară, este unul aparte datorită pandemiei, eu zic că putem găsi calea de a ne bucura de lumina din sufletul nostru, rugându-ne fiecare în gândurile noastre! Astăzi vă aduc o rețetă tradițională, foarte cunoscută ca preparat pregătit pentru masa de Paști : borș ardelenesc de miel cu leuștean proaspăt (musai!!!)

O rețetă îndrăgită și deloc complicată, pe care o recomand , dacă sunteți adepții cărnii de miel. Chiar dacă unele persoane sunt reticente în privința gatitului cu carne de miel deoarece se spune că dacă nu știi să o gătești corect, mai bine renunți, eu sincer vă zic că nu aveți niciun motiv de neîncredere în prepararea bucatelor cu carne de miel chiar de voi, în casele voastre! Regulile importante de reținut sunt: răbdarea – foc mic și timp lung de gătire și marinarea, care se poate face în nenumărate feluri, după gusturile voastre, cu minim 3-4 zile înainte de gătire și de unde nu trebuie să lipsească mirideniile și legumele.

Până vă detaliez rețeta, vă scriu ce ingrediente am folosit eu pentru baițul în care am marinat pulpe de miel și coaste: vin roșu, cognac 7 stele, ienibahar, frunze de lime, usturoi proaspăt zdrobit, ceapă roșie, roșii, cimbru, pătrunjel, mărar, tarhon -toate proaspete, ulei de struguri, piper verde boabe, sare, morcovi, țelină rădăcină, semințe coriandru. Cantitațile se adaptează în funcție de cantitatea de carne. Aceasta trebuie să acopere carnea. Se tine la rece timp de 4-5 zile (atât am ținut eu carnea, aromele rezultate sunt de nedescris!). Folosiți baițul împreună cu alte legume când veți găti carnea la cupor, va rezulta un sos extraordinar! Mă „întind cu vorba” pentru a vă mai spune ca timpul de gătire la cuptor al cărnii de miel este in jur de 3 ore, 3 ore si 30 de minute, începând de la o temperatură de 160 de grade pentru primele 50 de minute, care se crește apoi la 180-185 grade Celsius pentru restul timpului de gătire. Adăugați apă în rava cu carne și baiț ! Sâmbăta viitoare vă voi arăta o retetă de carne de miel la cuptor.

Si acum, rețeta pentru un delicios borș ardelenesc de miel.

Ingrediente:

-1 kg carne de miel ( oase cu carne, gât, măduvă , bucăți carne rămase) 

-700 ml borș

-4 cartofi 

-1 ardei 

-o rădăcină păstârnac

-2 legături ceapă verde

-3 morcovi

-o rădăcină țelină medie

-200 ml bulion

-200 ml smântână de casă

-3 gălbenușuri

-o legătură leuștean

-sare, piper după gust

Se pune carnea la fiert pentru 10 minute, se aruncă prima apă și apoi punem din nou carnea la fiert împreună cu 10 g de sare și două-trei fire de tarhon, dacă aveți, pentru încă 30 de minute. Între timp se curăță legumele. Când carnea este fiartă, se scoate din zeamă și s... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro