Național Stire Religie

Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață

28.04.2020 ⋅ 0 comentarii

Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat de presă în legătură cu obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii. În document se menţionează faptul că Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional al acestor ore.

 

Document integral:

Legea nr. 45/3 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/6 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii, deși Patriarhia Română a susținut caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.

În acest sens, încă din ziua de 13 martie 2020, Patriarhia Română a transmis adrese cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, către Președintele României, Primul-ministru și Ministrul Educației și Cercetării, cu argumentele de mai jos.

1.Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.

2.Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).

3.Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.

4.Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.

5.În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

6.Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educație”.

7.În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia,... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro