”Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor români şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bineprimit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat, în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre” (Tropar)

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește astăzi, 12 mai, pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul. 

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Ţara Românească, din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654).

La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul, a venit la domnie Mihnea al III-lea (1658-1659), care, nemaiputând face faţă haraciului şi birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind a se uni cu voievozii ţărilor creştine din jur ca să scape ţara sa de sub robia turcească.

Sultanul Mahomed al IV-lea (1648-1687) a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659.   Între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească.

Ioan era voinic şi chipeş. Frumuseţea lui atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi, împingându-l, agareanul a căzut şi a murit.

Fiind prins, Ioan a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au predat femeii turcului ucis. Aceasta l-a dus în faţa vizirului, ca să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit cu îndrăzneală adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă ce va voi. Stăpâna nu i-a luat tânărului capul, ci, văzându-l voinic şi bun de muncă, l-a pus la început printre slugile sale. Apoi, văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de spurcată poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept.

Dorindu-l cu patimă, ea a încercat la început să-l ademenească prin tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar Ioan s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească.

Văzând că nimic nu izbuteşte, s-a mâniat şi l-a dat mai-marelui cetăţii, ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a aruncat în temniţă, supunându-l la multe chinuri; femeia venea zilnic la ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății