Mai repede decât am fi crezut am ajuns să ne bucurăm de lumina unei noi Duminici, care a adus cu ea și ”slobozirea” participării credincioșilor la Sfânta Liturghie. 

În urmă cu cinci săptămâni, părtășindu-ne de Lumina Învierii, am pus începutul vindecării noastre. Și chiar în condițiile regulilor impuse de pandemia de coronavirus am parcurs, fiecare în parte și toți împreună, Duminicile spre și întru vindecare. 

Astfel, în Duminica Sfântului Apostol Toma ne-am rugat lui Dumnezeu ”să ne vindece de puținătatea credinței, de boală, de lipsa dragostei, de rătăciri, de ignoranță, de lăcomie, de clevetire și de alte manifestări ale noastre care ne despart de El și de oameni”; în cea de a treia Duminică am învățat despre vindecarea lumii de teamă și exemplul Sfintelor Femei Mironosițe, cu nădejdea primirii unui semn al ”prăvălirii pietrei” din fața Sfintelor Altare și cimitire (semn care a și apărut și chiar concretizat astăzi), iar în lumina Duminicii trecute (cea a Slăbănogului de la Vitezda) ni s-a descoperit că  ”fiecare om poate fi un trimis al lui Hristos, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni”. 

Despre vindecarea acestei noi zile, Duminica a cincea după Paști, Sfânta Evanghelie ne vorbește despre dialogul vindecător dintre Mântuitorul și femeia samarineancă.

”Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte” (Ioan 4, 23)

Ni se deschide, așadar, în fața minții și a inimii ușa universalității creștinismului chair din fața fântânii lui Iacov din ținutul Samariei.

În contextul vremurilor marcat de multe divergențe politice și spirituale, în mod normal niciun iudeu nu s-ar fi apropiat de vreun samarinean, nu i-ar fi vorbit sau ar fi luat ceva de la el, de unde și reactia femeii samarinence la cererea Lui Hristos de a-I da apă:

”Cum, tu care ești iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt samarineancă?” (Ioan 4,9)

Cum, tu care ești iudeu, vorbești cu mine, îmi ceri apă, stai aproape de mine și nu mă ocolești?

ERA CEVA NOU!

Ce face, de fapt, Mântuitorul? Ca Unul care știa că niciun profet nu este bine primit în țara lui, nu ocolește Samaria ci poposește la fântâna lui Iacov pentru a o transforma în punct de deschidere către neamuri a Cuvântului Lui Dumnezeu ca izvor al vieții veșnice.

Așadar, mântuirea începe cu poporul evreu, însă prin ușa convorbirii cu femeia samarineancă se deschide întregii lumi prin închinarea ”în duh și adevăr”.

Ca o continuare a Predicii de pe munte, în care deschisese, prin căile fericirilor, drumul spre Împărăția Cerurilor trăită încă de pe pământ, vine acum și universalizează mesajul Legii celei Noi ducând-o prin femeia samarineancă în colțuri neștiute de lume.

De ce ”femeia samarineancă” și nu femeia ”x” cu nume reținut?

Pentru că acolo, în contextul deschiderii Cuvântului către neamuri nu ea, nu numele ei era important de reținut ci ceea ce ea avea să reprezinte în veșnicie și anume deschiderea neamurilor pentru primirea Lui Hristos.

Deschidere si primire.

Deschidere și acceptare cu sinceritate pentru că femeia samarineancă trece cu o sinceritate debordantă testul deschiderii spre Hristos prin mărturisirea păcatelor, atunci când El o în... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății