Ziua internațională a Muzeelor
18.05.2020 ⋅ 0 comentarii
La 18 mai este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, care îşi propune, în 2020, să devină un punct de întâlnire atât pentru sărbătorirea diferitelor perspective care formează comunităţile muzeale, cât şi pentru promovarea instrumentelor în vederea identificării şi depăşirii prejudecăţilor între ceea ce expun şi poveştile pe care le spun, potrivit http://imd.icom.museum/, citat de Agerpres.
Tema în acest an este "Muzee pentru Egalitate: Diversitate şi Incluziune". Potenţialul muzeelor de a crea experienţe semnificative pentru oameni din întreaga lume şi aparţinând tuturor păturilor sociale este esenţial pentru valoarea socială a acestora. Provocările incluziunii şi diversităţii şi dificultatea de a naviga printre probleme sociale complexe în medii din ce în ce mai polarizate, deşi nu aparţin muzeelor şi instituţiilor culturale, sunt importante, datorită respectului deosebit acordat muzeelor într-o societate.
Anul acesta, în contextul pandemiei de COVID-19, care a determinat în majoritatea ţărilor luarea de decizii precum izolarea la domiciliu, distanţarea socială şi închiderea tuturor instituţiilor culturale, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a decis să adapteze formatul şi să se concentreze asupra activităţilor digitale, pentru a promova valorile Zilei internaţionale a muzeelor, asigurând în acelaşi timp siguranţa publicului şi a personalului. Totodată, face precizarea că muzeele din întreaga sunt binevenite să îşi organizeze o serie de activităţi la sediul lor în perioada 14-16 noiembrie 2020. În 2019, peste 55.000 de muzee din circa 150 de ţări au participat la acest eveniment internaţional.
ICOM a elaborat o listă de activităţi posibile pe care muzeele le pot dezvolta pentru a ajunge la publicul lor de la distanţă, dar şi de concentrare pe partea "incluzivă" a acestor practici. În acest sens, iniţiativa audio "Ask a curator" sau "Le passeggiate del Direttore" (Plimbările directorului) promovate recent de Muzeul Egiptului de la Torino, sunt instrumente utile pentru a da o notă personală activităţilor. De cealaltă parte, Muzeul Oamenilor Obişnuiţi (Museum of Ordinary People - MOOP) invită publicul să împărtăşească propriile lor experienţe de viaţă în criza coronavirusului.
Exploratoriul din San Francisco oferă activităţi online pentru a ajuta copiii să înţeleagă ştiinţa din spatele virusurilor şi cum se pot proteja oamenii împotriva acestora. Însă izolarea forţată poate afecta cel mai mult categoriile fragile. Fundaţia Baring a întocmit o listă de exemple excelente de activităţi care pot fi promovate pentru persoanele în vârstă sau în parteneriat cu casele de îngrijire.
Posibilităţile digitale sunt extraordinare, dar social-media nu este un sinonim pentru accesibilitate. Aici, ICOM aminteşte de emisiunile radio, precum emisiunea "O istorie a lumii" realizată de Muzeul Britanic, sau despre o linie telefonică care ar permite publicului muzeelor să intre în direct. Apoi, conţinutul unui mesaj nu trebuie să vorbească doar despre obiecte ci şi despre conexiuni, ce înseamnă o colecţie şi faţă de cine este relevantă.
Pe fondul relaxării treptate a restricţiilor, o serie de muzee din întreaga lume au început să îşi deschidă porţile, cu multă precauţie, urmând noile reguli comune: măştile de faţă obligatorii, dispozitive cu dezinfectant pentru igienizarea mâinilor şi rute unice.
Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), creat în 1946, este o asociaţie şi o organizaţie non-guvernamentală a muzeelor şi a specialiştilor din acest domeniu, care stabileşte standarde profesionale şi etice pentru activităţile muzeului. ICOM reuneşte 40.000 de specialişti din peste 141 de ţări şi acţionează prin intermediul a 119 comisii naţionale şi 30 de comisii internaţionale, potrivit http://icom.museum.
Forum al experţilor, ICOM face recomandări cu privire la aspecte legate de patrimoniul cultural, susţine consolidarea competenţelor şi cunoştinţele avansate. ICOM este vocea profesioniştilor din acest domeniu la nivel internaţional şi cu ajutorul reţelelor globale şi al programelor de cooperare creşte gradul de conştientizare a culturii publi... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății