Dacă în urmă cu câteva luni, gândul zilei de 11 noiembrie se îndreptase încă de dimineață spre cei 24 de ani trecuți de la înveșnicirea Omului Corneliu Coposu, astăzi, 20 mai, la împlinirea a 106 ani de la nașterea sa, gândul merge agale pe aceeași cărare. 

Merge pe aceeași cărare și nu poate înțelege cum de noi, ca popor, nu am știut niciodată ce să facem cu astfel de Oameni-Dar de la Dumnezeu. Dar pesemne când lumina este prea mare și mintea n-o poate nicicum cuprinde,  sufletele mici care  ”nu se pot ridica niciodată la gândurile mari” nu fac rabat de la nimic în încercarea de a o pune sub obroc: temniță, lipsă de recunoștință, huiduieli... Fapte în fața cărora ar trebui să ne plecăm capul a iertare în veacul veacurilor. 

În chiar ziua înmormântării sale, menționează Doina Alexandru, în cartea ”Coposu, confesiuni, dialoguri cu Doina Alexandru” (Editura Vremea, București-2014), că ”Ionuț a citit cu voce tare un articol din ultimul ziar care i-a căzut în mână”.

Era vorba de articolul ”Fratele celor uciși de patrie” publicat în ”Adevărul”:

”Corneliu Coposu nu este reprezentativ pentru noi. N-am știut niciodată ce să facem cu astfel de oameni. Nu avem cultul verticalității morale, al tăriei sufletești, al ascezei, al voinței de a-ți suprima pentru o idee instinctul de conservare. Adorăm în schimb, aproape religios, aranjamentele, trădarea la timp, compromisul de culise, ieșirea prin Sărindar. Mai mult, când apare cineva care nu se supune acesti grile este respins cu violență și teamă. Cele mai fantasmagorice calomnii au circulat după 1989 cu putere de lege: că e înțeles cu ungurii să vândă Ardealul, că a fost amantul Doinei Cornea, că a fost turnător la Securitate, că a stat pitit în străinătate și n-a mâncat salam cu soia – nu mâncase într-adevăr, dar mâncase zeamă de linte 17 ani în șir la Văcărești, Jilava, Pitești, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Capul Midia. Nici turnător la Securitate nu fusese, după cum a dovedit documentul lui din Cartea Albă a Securității. Rând pe rând calomniile au căzut. 

Cu o cruzime care, iată, face parte totuși din omenesc, înfățișarea sa a fost batjocorită în fel și chip (...), iar numele său stâlcit cu rânjete (...).

Nu vi se încrețește pielea când citiți aceste cuvinte, stimați concetățeni, care veneați în rânduri strânse pe 28 ianuarie 1990 pe Ana Ipotescu spre Piața Victoriei scandând ”Cu Coposu la zid”? Dacă da, înseamnă că mai există o șansă să înțelegem că l-am ales pentru cea mai mare nedreptate post-revoluționară pe omul politic cel mai curat ș... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății