Social Stire

Ziua internaţională a ceaiului

21.05.2020 ⋅ 0 comentarii

Ziua internaţională a ceaiului este sărbătorită la 21 mai, pentru prima dată la recomandarea Naţiunilor Unite, în vederea conştientizării importanţei acestuia în combaterea foametei şi a sărăciei, potrivit www.undocs.org.

Prin Rezoluţia 74/241, Adunarea Generală ONU, reunită la 19 decembrie 2019, a decis să desemneze data de 21 mai pentru celebrarea Zilei internaţionale a ceaiului considerând că prin manifestările prilejuite de această zi se pot promova şi încuraja acţiuni colective pentru implementarea de activităţi în favoarea creşterii producţiei şi consumului de ceai.

Naţiunile Unite invită toate statele membre şi pe cele cu statut de observatorii ai ONU, organizaţiile din sistemul Naţiunilor Unite, alte organizaţii internaţionale şi regionale şi alte părţi interesate relevante, inclusiv societatea civilă, sectorul privat şi mediul academic, să marcheze Ziua internaţională a ceaiului prin desfăşurarea de activităţi menite să informeze publicul cu privire la importanţa ceaiului pentru dezvoltarea rurală şi a mijloacelor de viaţă durabile, în ţările cultivatoare.

În cadrul Adunării Generale din decembrie 2019, Intergovernmental Group on Tea a subliniat necesitatea direcţionării de eforturi mai mari către extinderea cererii, în special în ţările producătoare de ceai, unde consumul pe cap de locuitor este relativ scăzut şi către sprijinirea eforturilor de combatere a scăderii consumului pe cap de locuitor în ţările importatoare tradiţionale. De asemenea, recomandă Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură să faciliteze celebrarea Zilei internaţionale a ceaiului, în colaborare cu alte organizaţii interesate.

Ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, după apă. Se obţine din mugurii, florile şi frunzele tinere ale arborelui de ceai Camellia sinensis, cu toate varietăţile sale, care au fost supuse răsucirii, fermentării şi uscării. Se consideră că planta de ceai ar putea avea originea în nord-estul Indiei, în nordul Myanmarului şi în sud-vestul Chinei, dar nu se cunoaşte locul exact unde a crescut aceasta. Există dovezi că ceaiul a fost consumat în China în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, se menţionează pe pagina ONU dedicate zilei, www.un.or... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății