Stire

CTP pune la dispoziția călătorilor dispozitive cu dezinfectant; vezi unde sunt amplasate

22.05.2020 ⋅ 0 comentarii

 Dispozitive cu dezinfectant pentru mâini în toate mijloacele de transport în comun, dar și în patru stații de tramvai. Aceasta este noua măsură luată de Compania de Transport Public Arad, asta după ce de joi, angajații companiei au început să aplice marcaje, în formă de paşi, în staţiile de tramvai pentru a-i determina pe călători să păstreze o distanţă de cel puţin 1,5 metri între ei.
,,Cinci dispozitive din inox cu dezinfectant pentru mâini, concepute și realizate de o firmă arădeană, au fost deja montate în următoarele stații de tramvai: Podgoria (două bucăți), Gara CFR (o bucată), Teatru (o bucată) și Primărie (o bucată).
De azi, angajații CTP au început să monteze dozatoare cu gel dezinfectant atât în tramvaie cât și în autobuze. În total vor fi montate 150 astfel de dispozitive, amplasate chiar la urcarea în mijlocul de transport în comun.
Lucrările sunt executate în baza Ordinului 829/15.05.2020, potrivit căruia pe perioada stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au obligaţia de a lua măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul Coronavirus și pentru asigurarea desfășurării activităților de transport în condiții de siguranță", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro