Hristos a înviat! Cum altfel ne-am putea saluta în ultima Duminică dinaintea prăznuirii Înălțării Domnului? Asta cu atât mai mult cu cât putem adăuga și bucuria participării la Sfânta Liturghie după o perioadă cu siguranță deloc ușoară pentru fiecare dintre noi. 

Așadar, o nouă Duminică, un nou pas pe calea vindecării al cărei început l-am pus în urmă cu șase săptămâni prin părtășirea de Lumina Învierii. Cu ajutorul lui Dumnezeu parcurgând timpul ce ne-a fost dat pentru înțelegerea celor cu adevărat folositoare prin Cuvântul Evangheliei așezat în fiecare dintre Duminicile dintre Înviere și Înălțare, astăzi primim o veche și totuși nouă provocare. Aceea de a merge la Scăldătoarea Siloamului pentru a ne spăla gândurile și faptele și ducându-ne să ne întoarcem văzând ”dincolo de aparențe” și sârguindu-ne în cele mai aparent mărunte lucruri ale vieții ”să vedem lumina din oameni, pronia dumnezeiască și frumusețea luminii Învierii lui Hristos”.

Cuvântul Evangheliei, departe de a fi o simplă relatare a unor fapte trecute, ci întotdeauna despre și pentru noi, ne strigă de peste veacuri chemarea de a lucra spre vindecarea orbirii spirituale. Ne strigă chemarea și ne așează pe cale merindele necesare plinirii ei. Iar astăzi, într-o frumoasă rânduială de dincolo de noi, pe lângă chemare ne-a fost așezat spre pomenire, ajutor și model de vindecare Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, care atât de mult a lucrat la vindecare încât a devenit adevărat sfeșnic al Duhului Sfânt și izvor plin de apă vie încă din timpul vieții. Un Sfânt, care prin dragostea și evlavia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare mijlocește și luminează lumii de la Mănăstirea Neamț, unde se află parte din moaștele sale. 

Aflat astăzi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care în urmă cu aproape trei decenii era tuns în monahism chiar la mănăstirea care adăpostește capul Sfântului astăzi prăznuit, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi. 

O Liturghie în tihnă, în timpul căreia viețuitorii mănăstirii și credincioșii care au luat calea Bodrogului s-au putut împreună-bucura de bogăția de sens a acestei Duminici,  făcându-se părtași totodată rugăciunilor înălțate pentru ploaie și vindecare trupească și sufletească.

Cuvântul Ierarhului

Omul contemporan - de la vederea trupească la orbirea spirituală

”Evanghelia Duminicii a 6-a după Paști ne prezintă Vindecarea orbului din naștere (Ioan 9, 1-38) săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Cunoaștem cu toții că trupul nostru este călăuzit de ochi. Ochiul vede, dirijează trupul, știe, cunoaște, măsoară distanța, prevede piedicile, evită și ocolește obstacolele, încât are răspunderea întreagă de a dirija trupul.

Însă Domnul Hristos vorbește și simbolic, considerând că ochiul este cuvântul Evangheliei care luminează pe tot omul. Astfel, spune Domnul, „dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fin plin de întuneric”. Adică dacă conștiința doarme, este opacă, totul este întuneric, totul este rătăcire.

Orbul pe care îl întâlnește Mântuitorul Hristos și îl vindecă, era orb din naștere. Prin aceasta se sugerează situația generală a lumii fără de Hristos. Este o lume oarbă natural. Pe fondul acestei naturi oarbe vine lumina înțelegerii de la Dumnezeu. Aceasta este cheia înțelesului vindecărilor și învierii săvârșite de Fiul lui Dumnezeu, adică înțelegerea existenței, a omului, a lui Dumnezeu, a tuturor. De aceea, Domnul evidențiază la întrebarea ucenicilor, faptul că: „nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.  

Așa înțelegem cum unii oamenii bolnavi și suferinzi mărturisesc dumnezeirea lui Iisus Hristos, iar alții, sănătoși și care se cred înțelepți și desăvârșiți contestă existența lui Dumnezeu și se împotrivesc lucrării Domnului Iisus Hristos prin Biserica întemeiată de El.

Dumnezeu Tatăl a trimis pe Dumnezeu Fiul în lume să o vindece, să o răscumpere din păcat și să o învieze. Fiul lui Dumnezeu îl trimite pe omul orb la apa Siloamului, pentru că în trimitere și chemare se verifică ascultarea, credința, smerenia și dragostea, adică dimensiunea învierii cu sens dumnezeiesc.

Orbul din Evanghelie a reușit să-L uimească pe Domnul Hristos prin atitudinea lui, încât Hristos l-a căutat din nou. Este singurul om vindecat de Mântuitorul Hristos, pe care îl caută după ce îl tămăduiește. I-a fost dor Domnului de el, când a auzit ce probleme a întâmpinat din cauza fariseilor și cărturarilor, și cum a biruit cu răspunsurile lui simple și adevărate: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”. 

Ascultând și meditând la Evanghelia acestei duminici, cred că este firesc să ne întrebăm astăzi: cine vede și cine este or... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății