Din Bucătăria Lui Eliss. Păstrăv somonat la grill cu garnitură de piure din mazăre și zmeură
30.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Bună dimineața, dragilor, o dimineață cu o rețetă îndrăzneață și delicioasă! Cred că deja vă dați seama cât de mult îmi place păstrăvul somonat, e a doua rețetă publicată aici care îl are ca protagonist. Însă, astăzi, pun accentul pe garnitură, pentru că, deși piureul de mazăre este cât se poate de cunoscut, eu i-am adăugat câteva elemente noi, printre care, iubita zmeură. Știu că stârnește acest fapt o serie de curiozități legate de gust, mai ales că nu întâlnim prea des combinația dintre fructe și legume în bucătăria românească. Întrucât nu postez niciodată rețete care să nu fi fost testate de cei cunoscuți, vă asigur că aceasta, cea de azi, a provocat o adevărată bucurie pentru papilele gustative ale celor care s-au înfruptat. Ba chiar una dintre persoane a cerut zmeură extra, pe lângă ceea ce era deja în piure. Zmeura „stinge” gustul destul de dulce al mazărei, chiar dacă veți spune „dar și zmeura e dulce”. M-aș bucura să primesc din partea celor care veți încerca rețeta, un feedback, fiindcă sunt curioasă ce impact va avea asupra gusturilor proprii, așa că vă voi lăsa mai jos ingredientele necesare și modul de preparare, pentru a salva rețeta ca inspirație, când veți avea nevoie.
Ingrediente:
-două bucăți file de păstrăv somonat (ale mele au variat între 200 și 250 de g o bucată)
-150 g unt
-600 g mazăre fiartă
-3 căței de usturoi
-100 g parmesan ras
-150 g smântână 20% grăsime
-100 g zmeură proaspătă
-50 g rucola (cam cât cuprinde o mână)
-câteva fire de pătrunjel
-un lime sau o lămâie mică
-sare, piper
Mod de preparare:
E atât de simplu procesul de preparare, încât s-ar putea spune că e joacă pentru copii pregătirea rețetei. Un blender bun sau un mixer vertical este indispensabil pentru pregătirea piureului. Eu am ales să îl pregătesc cu ajutorul mixerului vertical deoarece îmi era la îndemână, blenderul necesita curățare fiindca fusese deja utilizat pentru alt preparat.
Așadar, într-un bol se adaugă, mazărea, usturoiul mărunțit, 100 g unt, smântâna, zmeura, ... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății