O statistică tristă. Peste 52.000 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială la finele anului trecut
01.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Un număr de 52.783 copii se aflau, la finele anului trecut, în sistemul de protecţie specială a copilului, reprezentând 1,4% din totalul copiilor care trăiesc în România (3.645.267), conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA).
Dintre aceştia, 15.572 copii (30,90%) beneficiau, la 31 decembrie 2019, de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial, din care: 12.371 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice, 3.201 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial private.
De asemenea, 34.829 copii (69,10%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, din care 18.043 copii se aflau la asistenţi maternali, 12.260 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv şi 4.526 copii se aflau la alte familii sau persoane.
În ceea ce priveşte adopţia, conform ANDPDCA, din totalul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie, la finele anului trecut, 3.274 erau declaraţi adoptabili prin sentinţă judecătorească. În plus, până la finele anului 2019 au fost adoptaţi 1.264 de copii la nivel naţional, iar 22 au fost adoptaţi la nivel internaţional de cetăţeni români.
Din totalul copiilor declaraţi adoptabili, 2.747 se află în grija asistenţilor maternali, 156 de copii se află la alţi membri ai familiei, 11 la rude de gradul al-IV-lea, 5 copii se află în grija tutorilor, iar 355 de copii se află în diferite servicii de tip rezidenţial.
În decembrie 2019, existau un număr de 2.369 familii adoptatoare atestate pentru adopţie la nivel naţional şi 60 de adoptatori/familii adoptatoare la nivel internaţional.
"Ne dorim să găsim cele mai bune soluţii pentru ca fiecare copil să-şi găsească drumul către o fam... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății