Național Religie Stire

Nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română în contextul persistării consecințelor sociale provocate de pandemie

02.06.2020 ⋅ 0 comentarii

Patriarhia Română anunță că în perioada 11 – 17 mai 2020 a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de 1.979.844 lei. 

Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de la începutul crizei de sănătate Covid-19 şi până în prezent la nivelul întregii Patriarhii Române este de 20.896.872 lei (4.315.217 euro).

Text integral:

Nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română în contextul persistării consecințelor sociale provocate de pandemie

Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei până în momentul ridicării „stării de urgență” și începutul „stării de alertă” (15 mai 2020), oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină, precum și unor spitale confruntate cu lipsa unor echipamente medicale.

Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, în perioada... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro