Stire

Comuna Hășmaș are proiecte noi de infrastructură dar și de turism

04.06.2020 ⋅ 0 comentarii

Întotdeauna mă reîntorc cu drag la Hășmaș, pentru că sunt legat sufletește de acest tărâm de basm încă din tinerețe, dar întotdeauna reîntorcându-mă constat că ceva se schimbă aici și nu e vorba numai de verdele naturii care își urmează cursul și pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu cu o frumusețe aparte, ci de faptul că de fiecare dată văd ceva care aduce un plus de frumusețe sau modernizare Hășmașului ori satelor din jur.

Atunci când ajungeți în centrul comunei nu se poate să nu observați curățenia, bunul gust, verdele din parcul central și florile așezate cu mult drag la ferestrele Primăriei. Se spune că oamenii care iubesc florile au sufletul bun și curat, iar primarul Cornel Popa are cu adevărat un suflet bun și acest lucru nu o spun neapărat eu, ci o spun cetățenii comunei, pentru că sunt mulți cei pe care primarul Cornel Popa i-a ajutat, într-un fel sau altul.

Proiecte noi

Omul cu suflet bun se gândește întotdeauna și la alții, de aceea primarul are mereu și mereu proiecte noi, pentru oamenii comunei, pe care primarul îi cunoaște foarte bine știindu-le nevoile și bucuriile totodată. Proiectele primarului nu sunt numai pentru modernizarea comunei, ci și pentru copii, pentru școală și sufletul oamenilor și acest lucru se poate vedea odată ce ajungeți pe aceste frumoase locuri. Un om care iubeste natura și frumosul nu poate să nu se gândească și la bucuria de a trăi frumos alături de semeni, pentru că Dumnezeu a lăsat comunei Hășmaș o frumusețe deosebită. Este suficient să parcurgeți comuna urcând pe firul văilor Botfei, Urviș, Clit sau Hășmaș și veți face cale întoarsă cu sufletul încărcat de bucurie și frumusețea acestor locuri.

Am stat de vorbă cu primarul Cornel Popa despre noile proiecte apoi am făcut o vizită prin comună alături de primar pentru a vedea la fața locului fiecare obiectiv. „Avem asfalt aproape peste tot în comună, și aici vorbim de străzile din toate cele cinci sate și în Hășmaș, însă mai avem de asfaltat o stradă la Urviș și câteva podețe, proiectul este cu finanțare prin PNDL II și din bugetul local. La Școala Gimnazială și grădinița din Hășmaș avem un proiect de reabilitare și dotare cu mobilier, un proiect cu finanțare prin PNDL II și bugetul local. La Botfei, avem un proiect de reabilitare și modernizare, dotare cu mobilier a grădiniței cu program normal cu finanțare prin AFIR și bugetul local. Tot în localitatea Botfei avem un proiect de de reabilitare și dotare cu mobilier a căminului cultural, cu finanțare din bugetul local. Un alt proiect mare care se va derula la Botfei este construcția unui pod rutier peste valea Botfei la km 4+175 din drumul comunal DC 11 Comănești - Botfei la intrarea în sat, fiind un proiect important pentru care mă lupt de doi ani de zile cu birocrația, dar care iată că se va realiza în curând. Podul vechi este construit în 1977 și nu mai prezintă siguranță. Noul pod va avea o lungime de 13 metri (cu cinci metri mai lung) fiind orientat în așa fel încât să elimine curba și va fi atât rutier cât și cu o alee pietonală. Proiectul este finanțat prin C.N.I. și bugetul local. La Comănești am finalizat lucrările de amenajare a trotuarelor, a rigolelor pentru apa pluvială și accesul la proprietăți. În toamnă, avem în vedere pentru localitatea Comănești amenajarea de spații verzi prin plantarea de arbuști ornamentali, gazon și flori. La Agrișu-Mic am finalizat un nou teren de sport cu covor sintetic care să deservească satele Botfei, Agrișu-Mic și Comănești, având în vedere distanța mică dintre aceste localități, dar am conceput în același timp și spații de joacă pentru copii, urmând ca în zilele următoare să-l inaugurăm. Am realizat acest proiect din temelii pentru a da valoare acelui loc care fusese cândva construcția birourilor CAP-ului Agrișu-Mic. La Hășmaș am început construcția unei capele noi cu finanțare de la bugetul local, care este deja la stadiul de ridicare a pereților. În localitatea Clit vor începe lucrările pentru refacerea zonei calamitate de inundații. Am reabilitat tot sistemul de iluminare public din comuna Hășmaș, montându-se 400 corpuri de iluminat tip LED, acum având lumină din stâlp în stâlp. Proiectul este finanțat din bugetul local pe o perioadă de trei ani. Și pentru că mă gândesc și la cei care revin mereu cu drag la Hășmaș, referindu-mă la fii satului Hășmaș și nu numai, m-am gândit ca în viitorul apropiat să amenajăm pe valea Hășmașului la locul numit «LA CIREȘ» o zonă de picnic, unde vom fora o fântână pentru apă potabilă, vom amenaja un teren de volei, câteva foișoare și o plajă cu nisip pentru doritorii de plajă, iar locul va fi îngrădit. Este un loc liniștit, înconjurat de pădure aproape de apa Văii Hășmașului, fiind un loc căutat și în trecut de hășmășeni. De Ziua Eroilor, în 30 mai, am sfințit placa comemorativă a eroilor din Hășmaș căzuți în Primul Război Mondial. Îmi doresc ca primar să facem tot posibilul să ne modernizăm comuna pentru a putea lăsa o lume mai frumoasă și curată copiilor noștrii pentru că la urma urmei ei sunt viitorul acestor locuri pe care Dumnezeu ni le-a hărăzit pentru a face din ele un mic colț de rai”, ne-a declarat primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa.

Cel mai util proiect de turism

Comuna Hășmaș este una dintre cele mai frumoase comune din județul Arad care în același timp are și cel mai util proiect pe turism, având în componență un refugiu turistic pe frumoasa vale a Urvișului, de aceea iubitorii de natură și trasee turistice sunt așteptați cu drag în frumoasa comună de la poalele Munților Codru Moma.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro