”Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor” (Tropar)

Viata Sfântului doctor Luca al Crimeei

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt al veacului nostru (1877 - 1961), fiind mai întâi medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic şi al sufletelor (arhiepiscop). Întreaga lui viaţă se poate rezuma în câteva din cuvintele sale: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. Numit adesea drept doctor „fără-de-arginţi”, Sfântul Luca al Crimeei a fost un ierarh mărturisitor ce a pătimit mult pentru dragostea şi credinţa lui în Hristos în temniţele comuniste. Născut într-o familie princiară, sfântul a fost un bun chirurg şi profesor universitar, iar, în cele din urmă, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru.

În plină teroare bolşevică, un chirurg de excepţie refuză să opereze fără icoana Maicii Domnului pe peretele sălii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, mărturisitor al credinţei în Hristos şi titan al ştiinţei deopotrivă oferă lumii contemporane o minunată lecţie de jertfire de sine, de slujire a semenilor şi de sfinţenie. Sfântul Luca s-a născut în anul 1877, într-o familie cu nobile rădăcini strămoşeşti. Valentin Voino-Iasenetki, după numele său de mirean, a primit o aleasă educaţie. Înclinând mai întâi spre pictură, tânărul Valentin îşi va îndrepta paşii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simţind o puternică dorinţă de a-şi ajuta semenii, el va renunţa la pictură, cotind spre medicină. Astfel, sfântul se va înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.

În anul 1904, în cadrul războiului ruso-japonez, sfântul va sluji pe post de medic chirurg, în slujba Crucii Roşii, adică fără salariu. Vreme de aproape un an, sfântul va îndeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de ţară, lipsite de fonduri şi într-o stare de sărăcie avansată. Între timp, tânărul Valentin se va căsători cu Ana, împreună cu care va avea patru copii. În anul 1916, doctorul Valentin hotărăşte să-şi publice experienţele medicale într-o carte de medicină, numită ”Eseu despre chirurgia infecţiilor septice”. În timp ce lucra la prologul cărţii, un gând i-a venit, cum că sub titlul cărţii va sta un nume de episcop.

Peste înca un an, în 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. O boala incurabilă cauzează moartea timpurie a soţiei sale, Ana. Astfel, sfântul va rămâne singur, cu cei patru copii ai săi.

Într-o zi oarecare, episcopul locului îl cheamă pe Valentin la el şi îi zice: „Doctore, trebuie sa deveniţi preot!” Încredinţat de faptul că aceasta este misiunea şi calea ce îl aşteaptă, doctorul Valentin va accepta fără nicio reţinere hirotonia întru preot, în anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba înca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat câtuşi de puţin conducerea comunistă a vremii. În scurt timp, părintele primi numele monahal de Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent. După hirotonia întru arhiereu, bolşevicii îl vor aresta imediat. Acum începe pătimirea, un lung şir de ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.

Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeşte acceptul de a opera în spitalele de prin închisorile prin care este purtat. Fiecare operaţie începea şi se termina cu rugăciune către Maica Domnului, iar curăţarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o făcea sfântul în semnul crucii, spre ajutor. Bolşevicii hotărăsc să-l trimi... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății