Național Social Stire

Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici

15.06.2020 ⋅ 0 comentarii

În fiecare an, la 15 iunie este marcată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. A fost instituită de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 66/127, din 19 decembrie 2011, conform www.un.org.

Abuzul faţă de vârstnici este definit, potrivit sursei amintite, ca fiind ''orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă''. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.

În 2020, Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici are loc în contextul pandemiei de COVID-19, în faţa căreia persoanele în etate sunt deosebit de vulnerabile. De aceea, în mesajul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat că "Pandemia de COVID-19 le provoacă o nespusă temere şi suferinţă persoanelor vârstnice de pe întregul mapamond. Dincolo de impactul imediat pe care îl are asupra sănătăţii, pandemia îi expune pe cei trecuţi de o anumită vârstă pericolelor reprezentate de sărăcie, discriminare şi izolare. Este de aşteptat să aibă un impact cu adevărat devastator asupra bătrânilor din ţările în curs de dezvoltare", arată un.org.

Într-adevăr, deşi noul coronavirus poate fi contractat de oameni de diverse vârste, cei bătrâni au un risc ridicat de a dezvolta forme grave de boală. De exemplu, rata de deces în cazul persoanelor de peste 80 de ani este de cinci ori mai mare decât media. Mai mult, aproximativ 66% dintre persoanele de peste 70 de ani mai au cel puţin o comorbiditate, fapt ce sporeşte considerabil riscul de deces în cazul contaminării cu noul coronavirus, arată sursa citată.

Ameninţările faţă de vârstnici aduse de actuala pandemie nu se opresc aici. În anumite situaţii limită, cei trecuţi de o vârstă respectabilă sunt discriminaţi în favoarea celor mai tineri în caz că au nevoie de terapie intensivă. În plus, din cauza pandemiei, servicii medicale esenţiale dar care nu au legătură cu COVID-19 ar putea fi limitate în anumite păţi ale lumii, fapt ce sporeşte riscul de deces al vârstnicilor de acolo care suferă de alte afecţiuni.

Nu în ultimul rând, regulile de distanţare socială ar putea duce la izolarea bătrânilor, cu consecinţe severe asup... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro