Național Social Stire

Târgul 100 de Tradiții Românești, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

18.06.2020 ⋅ 0 comentarii

Meşteri populari şi meşteşugari, artişti plastici şi artizani vor fi prezenţi, de vineri până duminică, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, cu creaţii care păstrează tradiţiile culturale, folclorice şi religioase ale neamului românesc.

Potrivit unui comunicat al MNŢR, transmis Agerpres, evenimentul este organizat de Fundaţia Kogaion 115 cu doar câteva zile înainte de 24 iunie când este sărbătorită ziua de Sânziene sau Drăgaica, publicul fiind aşteptat să viziteze târgul.

"Vor fi expuse măşti populare, obiecte din ceramică, icoane, straie populare minuţios brodate din Gornoviţa - Gorj, zgărdane, pristolnice, mobilier săsesc, obiecte de decor din lemn crestat sau din lavandă, genţi din piele, vestimentaţie din lână, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale. (...) Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenţi la târg vor fi pregătiţi cu unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare ţesute la război", precizează sursa citată.

Producătorii vin cu miere, palincă, prăjituri de casă şi ciocolată fără zahăr, baclava, sirop de cătină, ierburi de leac, fructe şi legume de sezon, iar pentru că la orice târg tradiţional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită, bucătarii vor prepara sărmăluţe la ceaun, fasole cu ciolan, dar şi borş de peşte cu mămăliguţă sau păstrăv la grătar, sâ... vezi mai mult





Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro