Aradul, primul județ din România declarat "liber de COVID-19"
02.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Autorităţile din Arad au anunţat, joi, că judeţul este "liber de COVID-19", după ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi, iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Iustin Cionca, a anunţat, într-o conferinţă de presă în care au fost prezenţi şi responsabili ai sistemului sanitar, că ultima pacientă internată a fost testată negativ după tratamente.
"Vestea bună este că Aradul a devenit judeţ liber de COVID-19. Dacă ne raportăm la ultima lună, în medie am avut trei-patru pacienţi internaţi. Nu aş vrea să fac afirmaţii pripite, hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm că la nivelul ţării noastre această pandemie s-a extins în mai multe judeţe, dar aş vrea să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale, al specialiştilor şi cetăţenilor, care prin comportamentul foarte responsabil au condus la această performanţă. Nu mai există bolnavi de COVID-19 în judeţ. Datorită măsurilor luate, pandemia este sub control, chiar dacă Aradul este situat la graniţă, chiar dacă suntem un judeţ de tranzit şi trec mii de oameni zilnic prin punctele de frontieră", a spus Cionca, citat de Agerpres.
El s-a declarat mulţumit că nu a fost nevoie să fie folosit spitalul de campanie amenajat la Expo Internaţional Arad, care "a fost gândit pentru perioada când se înregistrau peste 50 de îmbolnăviri zilnic".
Coordonatorul Grupului de sprijin pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (înfiinţat la începutul pandemiei), Gheorghe Domşa, a spus că măsurile de protecţie trebuie resp... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății