Național Stire

Icoane din vremea lui Mihai Viteazul şi Matei Basarab, scoase la vânzare

03.07.2020 ⋅ 0 comentarii

Icoane din vremea lui Mihai Viteazul şi Matei Basarab vor fi puse în vânzare la licitaţia de valori tradiţionale, inclusiv colecţia de icoane pe sticlă Cecilia Cuţescu-Storck, organizată online, pe 9 iulie, de casa Artmark, conform Agerpres.

Colecţia artistei Cecilia Cuţescu-Storck, scoasă la vânzare, este formată din şapte icoane pe glajă realizate în ateliere transilvănene în secolele XIX-XX şi au preţuri de pornire cuprinse între 150 şi 500 de euro.

Cecilia Cuţescu-Storck este prima femeie din Europa care a predat la o catedră de arte decorative, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, dar şi o importantă activistă pentru drepturile femeilor din România.

Potrivit Artmark, cea mai valoroasă dintre icoanele de colecţie puse în vânzare, cu un preţ de pornire de 4.000 de euro, datează din epoca lui Matei Basarab din prima jumătate a secolului al XVII-lea şi îl are reprezentat pe Iisus Răstignit. O impresionantă apariţie, în licitaţie, este şi o icoană împărătească pe lemn - "Iisus Hristos Împărat şi Mare Arhiereu", cu un preţ de pornire de 3.500 de euro, realizată în jumăta... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro