Național Stire

Ministerul Mediului: Începând din primăvară, sunt în curs de plantare peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere

14.07.2020 ⋅ 0 comentarii

Începând cu primăvara acestui an, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere, spune secretarul de stat din Ministerul Mediului, Mircea Fechet, care vorbeşte de cea mai mare campanie naţională de împăduriri din ultimul deceniu.

”În ceea ce priveşte protecţia mediului, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care a fost lansat de Guvernul României la începutul lunii iulie a.c.,  prevede continuarea finanţării sau investiţii noi verzi pentru reducerea emisiilor, precum înnoirea parcului auto naţional şi derularea de programe pentru electromobilitate, modernizarea marilor complexe de producere a energiei şi a reţelelor de termoficare,  programe de creştere a eficienţei energetice prin reabilitarea clădirilor publice şi private. În acelaşi timp, începând cu primăvara acestui an, în cadrul celei mai mari campanii naţionale de împăduriri din ultimul deceniu, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere. Considerăm că pe lângă eforturile naţionale, cadrul financiar multianual şi fondul pentru relansare economică trebuie să asigure resursele necesare pentru continuarea eforturilor de înscriere a UE pe traiectoria necesară atingerii obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică”, a declarat secretarul de stat Mircea Fechet, într-un comunicat.

Oficialul a precizat că după perioada de pandemie cu care s-au confruntat şi se confruntă toate statele, se impune în mod clar schimbarea modelului de dezvoltare economică şi socială.

În perioada 13-14 iulie are loc reuniunea informală a miniştrilor mediului din statele membre ale Uniunii Europene. În acest an, din cauza pandemiei COVID 19, evenimentul se desfăşoară în sistem videoconferinţă. România este reprezentată de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, respectiv de Mircea Fechet, secretar de stat. Reuniunea Informală de Mediu este organizată de actuala preşedinţie germană la Consiliul UE şi prezidată de ministrul german al mediului, Svenja Schulze.

Alături de reprezentanţii statelor membre, la sesiunile din data de 13 iulie (redresarea verde şi digitalizarea şi mediul) au participat şi înalţi reprezentanţi ai Parlamentului European -Comisia ENVI -preşedintele Pascal Canfin, ai Comisiei Europene – vicepreşedintele executiv Frans Timmermans şi comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit Virginijus Sinkevicius, ai Băncii Europene de Investiţii – vice-preşedintele Ema Navarro, ai Biroului European de Mediu – preşedintele Johanna Sandahl, ai Fondului Monetar Internaţional -director manager Kristalina Georgieva, ai Agenţiei Europene de Mediu, directorul executiv Hans Bruynincks.

Agenda videoconferinţei informale de mediu a debutat cu o sesiune referitoare la redresarea verde.

Concluziile sesiunii s-au referit în principal la faptul că această schimbare trebuie axată pe stimularea şi dezvoltarea capitalului şi a competitivităţii companiilor, pe investiţii în domenii-cheie ale infrastructurii publice, pe transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice şi pregătirea economiei pentru tranziţia către o economie durabilă şi rezilientă.

Cea de-a doua parte a videoconferinţei informale de mediu a continuat cu sesiunea dedicată legăturii dintre digitalizare şi mediul.

”Dezvoltarea digitalizării are un rol crucial pentru optimizarea pr... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro