Voluntari din șapte țări, veniţi să înveţe tehnici de recondiţionare a cojoacelor din piele la un muzeu din România
21.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Tineri din şapte ţări de pe diferite continente, care studiază la universităţi din Europa, au venit în România, la Bistrița, pentru a participa, timp de două săptămâni, la o tabără internaţională de conservare şi restaurare a cojoacelor din piele care fac parte din costumul tradiţional românesc, informează Agerpres.
Deschiderea taberei a avut loc luni, iar activităţile sunt organizate de muzeul bistriţean, în colaborare cu Asociaţia culturală "Patrimoniu pentru viitor" şi Asociaţia "European Heritage Volunteers", cu participarea a doi experţi în conservare şi restaurare de la Muzeul "Astra" din Sibiu.
Cei opt studenţi voluntari prezenţi la Bistriţa în perioada 19 iulie - 1 august provin din Anglia, Italia, Spania, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Mexic şi Honduras şi au mai participat la astfel de proiecte internaţionale de conservare a patrimoniului.
Pe durata proiectului, ei se vor familiariza cu aspecte legate de tradiţia cojoacelor şi pieptarelor româneşti, putând face comparaţii cu propriile costume naţionale, vor aplica tehnici de curăţare a pieselor, vor folosi unelte specifice şi vor învăţa să brodeze pe piele.
Partea practică va fi completată cu activităţi educative care să le permită pa... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății