Ziua Presei militare. 161 de ani de la apariția primei publicații militare din România
23.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Astăzi este sărbătorită Ziua presei militare. Este data la care, în urmă cu 161 de ani, a apărut, la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei Române, ”Observatorul militar, diariu politicu şi scientificu” (până la 3 dec. 1859).
Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariţia publicaţiilor cu caracter militar. Astfel, în 1789, doctorul Ioan Piuariu Molnar, distins intelectual transilvănean, a avut iniţiativa apariţiei unui săptămânal cu titlul ''Foaie română pentru econom'', în care una dintre rubrici era dedicată ştirilor militare. Proiectul nu s-a materializat, însă interesul pentru acest domeniu s-a concretizat în apariţia unor broşuri, precum ''Întâmplările războiului francezilor'' sau ''Scurtă arătare despre luarea Parisului'', urmate de relatările din ''Curierul românesc'', ''Albina românească'', ''România'' sau ''Propăşirea'', se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010).
Prima publicaţie dedicată exclusiv fenomenului militar românesc a fost ''Observatorul militar'', seria nouă a acestuia apărând din anul 1994. În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii militare româneşti, săptămânalul ''Observatorul militar'' a fost decorat cu Ordinul ''Meritul Cultural'' în gradul de Cavaler, pentru standardele euroatlantice ale mediatizării fenomenului militar.
În prezent, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale este, pot...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății