Național Stire

Tăierile la ras din pădurile României ar putea fi interzise pe un milion de hectare

25.07.2020 ⋅ 0 comentarii

Tăierile la ras din pădurile României vor fi interzise pe circa un milion de hectare, suprafaţa însumată a parcurilor naţionale şi naturale şi a rezervaţiilor naturale, dacă noul Cod Silvic va fi aprobat în forma susţinută de minister, a declarat, conform Agerpres, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

"Cât priveşte tăierile la ras, legislaţia actuală le interzice în prezent doar în parcurile naţionale şi naturale. Însă, noi avem în ţară şi peste 700 de rezervaţii naturale cu o suprafaţă de aproape 300.000 de hectare în care, astăzi, tăierile la ras sunt permise. Dacă noul Cod Silvic va fi aprobat în forma susţinută de minister, tăierile la ras vor fi interzise pe circa 1 milion de hectare, suprafaţa însumată a parcurilor naţionale şi naturale şi a rezervaţiilor naturale", a precizat Alexe, într--o conferinţă de presă susţinută în timpul vizitei pe care a efectuat-o în judeţul Caraş-Severin.

În acelaşi timp, ministrul Mediului s-a arătat nemulţumit de managementul deşeurilor din Caraş-Severin, precizând că, deşi sistemul de management integrat al deşeurilor este finalizat în proporţie de 100% în acest judeţ, nu este încă funcţional.

Potrivit comunicatului citat, Alexe a fost prezent şi în rezervaţia Izvoarele Nerei din Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului, unde a anunţat că 10.000 de hectare de păduri virgine şi cvasivirgine din această zonă vor fi incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine. Datele Ministerului Mediului relevă faptul că, în acest moment, 4.800 de hectare de făgete - păduri virgine din zonă fac parte din acest catalog.

În plus, ministrul s-a declarat nemulţumit de managementul defectuos al Parcului Naţional Semenic, din ultimii ani.

"De când am preluat mandatul de ministru, s-au desfăşurat trei anchete ale Corpului de Control pe teme ce ţin fie de silvicultură, fie de management, fie de investiţii, iar rapoartele Corpului de Control au fost trimise către Parchet, către Curtea de Conturi, către Romsilva, pentru a lua deciziile necesare în vederea eficientizării activităţii în acest judeţ. Mi-am asumat, încă de la preluarea mandatului, că voi pune în valoare tot ce are mai frumos România, iar la capitolul păduri virgine şi cvasivirgine, stăm cel mai bine din Europa. Avem două treimi din pădurile virgine şi cvasivirgine ale Europei. La preluarea mandatului, erau doar 28.000 de hectare introduse în catalog, astăzi suntem la 35.000 hectare, iar după finalizarea acestor studii, vom mai introduce încă 40.000 de hectare. România are cele mai frumoase păduri, trebuie doar să le protejăm şi mă bucur că în judeţul Caraş-Severin avem atât de multe rezervaţii naturale. O adevărată bogăţie, un adevărat patrimoniu al biodiversităţii care t... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro