În urmă cu patru ani, ora 13.45 a zilei de 1 august așeza doliu în sufletele tuturor celor care au oprit timpul zilei pentru a însoți cu o rugăciune mutarea la cele veșnice a Reginei Ana a României. Se întâmpla la Spitalul din Morges, în Elveția, iar vestea era anunțată de Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.

„Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conștiința poporului român drept un model de curaj, noblețe și modestie, susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară”, spunea Părintele Patriarh Daniel în mesajul transmis Majestății Sale Regelui Mihai I al României și Familiei Regale.

Discretă, distinsă, model de curaj, noblețe, modestie și susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc. Doar câteva cuvinte, dar care fac cuprinderea unei vieți pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o ca neprețuit dar timp de 93 de ani. 

”Când aveam dificultăți, asta se întâmpla des, ne adunam toți și Regina ne spunea să stăm liniștiți un moment și să ne gândim Sus, poate ne vine de acolo o inspirație… și de multe ori inspirația chiar venea. Din multe impasuri am ieșit așteptând un gând de deasupra noastră. Tăcerea omului în fața Lui Dumnezeu este ascultată și luată în serios…” mărturisea Regele Mihai în ”Noi Convorbiri cu Mihai I al României” (Mircea Ciobanu, Humanitas, 1992). Acel an 1992, când Regina Ana vedea și atingea pentru prima dată pământul României și împreună cu Regele Mihai aveau să spună românilor, după un lung și nedrept exil, ”Hristos a înviat!”

”Am ajuns de Paște. A fost o sărbătoare minunată. O mulțime de români au sosit de peste tot. Autoritățile de atunci au încercat să oprească oamenii să vină cu trenul sau pe șosea, și atunci românii au trecut au trecut peste câmpuri. Formidabil! Apoi am mers la Putna. Era prima data când vedeam o mănăstire, o procesiune de Paște nordul țării, România în general. A fost magnific, fiecare secundă aducea câte ceva și dura o eternitate. (…) La București, de la aeroport am trecut pe sub Arcul de Triumf, către centrul orașului. Nu am văzut nimic pe acest traseu, din… fericire! Numai oameni și flori, eram ca într-un submarine. (…) ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății