În a 8-a Duminică după Rusalii, la doar o săptămână după ce ne întrebam dacă mai străbate Hristos prin cetăți și prin sate, Îl vedem astăzi coborând din cuvânt de Evanghelie și îndemnându-ne gândurile și faptele spre milostenie: ”Daţi-le voi să mănânce!”. Desigur, mesajele unei Evanghelii pot fi și sunt multe. Însă, poate, cel mai apropiat astăzi de realitatea vremurilor este acela al datoriei creștine de a hrăni spiritual şi material pe toţi cei înfometaţi cu sufletul şi cu trupul. Hrană spirituală și materială mereu dăruită ”privind la cer”, în așezare smerită și încredințată binecuvântare că oricât de mult am putea dărui nu suntem altceva decât simpli intermediari între Dumnezeu și semeni, semeni și Dumnezeu. 

Evanghelia zilei: ”În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Și El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Și poruncind să se aşeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, și privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.” (Matei 14, 14-22)

Aflându-se, așadar, lângă Marea Galileii, Iisus săvârșea minuni și vorbea unei mari mulţimi ”ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și copii”.  Vindecările, timpul și cuvântul erau atât de binefăcătoare și de fascinante încât cei prezenți lepâdându-se de ”toată grija cea lumească” au uitat de casă, de foame și de oricare alte griji, singura hrană fiindu-le apropierea și părtășirea de prezența Mântuitorului. 

”Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare”, spun Apostolii  Mântuitorului, iar Acesta îi surprinde zicându-le ”Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce!”.

Apostolii, la rându-le, negândindu-se că ”cele cinci pâini şi doi peşti” era hrana lor și dacă o vor dărui vor flămânzi, își arată disponibilitatea în a o da celorlalți și  se gândesc doar cum ar fi posibil ca o mulțime atât de mare să poată fi hrănită cu atât de puțin. Nu spun ”e hrana noastră” sau ”dacă o vom da lor, noi cu ce ne mai hrănim?” ci doar își pun problema că cele cinci pâini și doi pești nu pot hrăni ”ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și copii”. Numai că disponibilitatea și dragostea lor întâlnindu-se cu binecuvântarea lui Dumnezeu fac ca mulțimea de oameni nu numai să se sature, ci să și strângă ”rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline”.

Iisus a poruncit ”să se aşeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, și privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor”.

Ucenicii aveau puțin (cinci pâini și doi pești), însă prin binecuvântarea Mântuitorului puținul sporește, se înmulțește și hrănește. 

La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului aflându-ne, în chiar a doua zi, dincolo de sensul euharistic al înmulțirii pâinilor din Evanghelia de astăzi, poate că suntem chemați a așeza ziua și vremea sub semnul milosteniei. 

Milostenie din multul sau puținul nostru. Și ne amintim cu drag ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății