Cea mai mare campanie de promovare a României în lume: BBC World va prezenta Brașov - Poartă de intrare a Transilvaniei
03.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Jurnalistul Charlie Ottley, celebru pentru documentarul în cinci serii „Wild Carpathia”, a prezentat Consiliului Local Brașov cele patru clipuri de prezentare ale Brașovului, care vor rula timp de trei luni pe BBC World, rețeaua britanică de televiziune cu acoperire mondială.
”Campania noastră anterioară, care a durat doar o lună, a dublat numărul turiștilor străini care au auzit de România. Va fi cea mai mare campanie de promovare a Brașovului și a României la nivel internațional de până acum. Dumneavoastră faceți acum ceea ce ar trebui să facă Ministerul Turismului, pe care criza COVID l-a surprins fără reacție. Este o criză internațională a turismului, iar consecințele ei pentru România vor fi dezastruoase la anul. Ce faceți dumneavoastră va ajuta nu numai Brașovul, ci și întreaga țară, cu atât mai mult cu cât nimeni altcineva nu face nimic”, a declarat Charlie Ottley, conform stiripesurse.ro.
Cele patru clipuri de prezentare au fost create special pentru BBC, fiind de câte 30 de secunde fiecare, și toate patru au câte o versiune în limba română și în limba engleză. Spoturile prezintă fiecare detalii diferite ale Brașovului – „poarta de intrare în Transilvania, unul dintre cele mai vibrante orașe ale Europei“ și zonelor din jurul orașului, pentru a nu plictisi spectatorii, și sunt menite să creeze o imagine de ansamblu, a unei zone în care tradiția, inovația, sălbăticia naturii, peisajele minunate, cetățile vechi, viața culturală, experiența culinară și activitățile moderne se împletesc într-o experiență unică.
În plus, în timpul campaniei BBC, postul britanic va aplica și un chestionar pliat pe nevoile Brașovului, iar la final, datele vor fi puse la dispoziția municipalității, pentru a putea măsura nu numai impactul campaniei, ci și percepția publicului despre Brașov și Transilvania.
BBC World oferă acoperire în Europa, America și Orientul Mijlociu.
Seria „Wild Carpathia” a avut deja audiență în peste 110 țări din lume și a fost tradusă în 11 limbi diferite. Producția a fost susținută de Alteţa Sa Prinţul Charles și Majestatea Sa... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății