”Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Tropar)

Ziua de 5 august a fiecărui an ni-l aduce se prăznuire pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț sau Hozevitul după cum mai este cunoscut. 

Născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. Pe când avea doar 6 luni mama sa a murit, fiind lăsat în grija bunicii sale, Maria. Nici nu împlinise 3 ani când, în toamna anului 1916, războiul avea să îl lase orfan și de tată. Rămas în grija rudelor, tânărul Ilie urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

”Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”

Simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, acesta avea să fie răspunsul tânărului Ilie în fața intenției rudelor care voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi. Astfel, după un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”, iar din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Având binecuvântarea duhovnicului, cu cărțile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, într-o zi de duminică, fericitul Ioan a intrat în obștea mănăstirii Neamț, unde s-a dovedit a fi tăcut, ascultător şi smerit în toate ascultările ce i-au fost date. 

 Cu multă milă față de cei bolnavi, smerenie și blândețe a făcut Sfântul serviciul militar, între anii 1934-1935, ca infirmier la Dorohoi, timp după care se reîntoarce în obștea de la Neamț, unde își continuă aceeași ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc, primind în călugărie numele de Ioan.  Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin.

Răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli, ajunge la Mănăstirea "Sfântul Sava”, unde se nevoiește timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul "Sfântul Ioan Botezatorul”, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce pana in anul 1952.

În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei, iar în vara următoare se retarage într-o peștera numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea "Sf. Gheorghe Hozevitul”. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. 

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în p... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății