”Horia Bernea: de la grădină la iconostas'' – expoziție la Muzeul Ţăranului
13.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Expoziţia "Horia Bernea: de la grădină la iconostas", care comemorează 20 de ani de la moartea artistului, va fi deschisă, începând de miercuri, în Sala "Irina Nicolau" a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, informează Agerpres.
Vernisajul va avea loc de la ora 18,00, în curtea MNTR, urmând ca vizitatorii să poată avea acces, în grupuri de câte 20 de persoane, în sala de expunere.
Pe simeze se regăsesc 37 de lucrări de pictură, care ilustrează toate etapele de creaţie ale lui Horia Bernea.
"Dintre acestea, 25 sunt împrumutate de dr. Sorin Costina, care este unul dintre cei mai importanţi colecţionari de lucrări de Horia Bernea, nouă sunt împrumutate de familia Daniel şi Roxana Ghiuruţan şi două de familia Doina şi Constantin Xifta şi unul de Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Cele mai vechi lucrări din expunere sunt din 1975, iar cea mai recentă este din 2000, adică din anul morţii artistului. Toate sunt lucrări de pictură, alegerea acestora fiind subsumată temei 'de la grădină la iconostas'", a declarat, pentru AGERPRES, managerul MNTR, Virgil Ştefan Niţulescu.
Potrivit unui comunicat al MNTR, expoziţia, care face parte din evenimentul Zilele Muzeului Ţăranului, ce are loc anul acesta în perioada 10 - 20 septembrie, este organizată de Asociaţia Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul instituţiei gazdă şi în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României.
"După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-şi forţele, uriaşe, cu 'supunerea la dat'. A abordat genuri şi teme consacrate, şi-a impus sieşi limite în pictură şi a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiţia. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supravieţuirea spirituală, iar împărtăşirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul să... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății